Cristiana Oprea ia startul la Raliul Clujului într-o nouă formulă de echipaj feminin | 23 septembrie 2021
Pilotul Cristiana Oprea concurează în acest weekend la Raliul Clujului (24-26 septembrie), unde o va avea alături pe Emilia Olteanu, copilot debutant. Pilotul lotului național de juniori la raliuri revine astfel în formula unui echipaj feminin, continuând demersurile de promovare a egalității de gen în motorsport pe care Cristiana le susține ca fondator al platformei Femei în Motorsport și reprezentant național FIA Women in Motorsport. De altfel, Cristiana va reveni la Cluj-Napoca și weekendul următor în calitate de ambasador la ultima etapă a Campionatului Național Women Rally, în încheierea unui adevărat festival al automobilismului clujean.
Dată apariție: 23 septembrie 2021