Totul pleacă de la pasiunea pentru mașini. De la fascinația pentru cel mai frumos sport din lume: motorsportul. Pe măsură ce pui întrebări și afli ce pași trebuie să parcurgi pentru a deveni pilot de raliuri, apar și mai multe întrebări. Și poate cea mai dificilă este “cât te costă o mașină de raliu?”, pentru că există nenumărate răspunsuri corecte. În rândurile de mai jos am dezvăluit în detaliu investiția pe care am făcut-o în propria mașină de curse, o Dacia Sandero 0.9 TCe cu care am participat 2 sezoane la rând în Cupa DACIA, la etapele de asfalt și macadam din cadrul Campionatului Național de Raliuri.
De ce Sandero? Pentru că:
- este o mașină performantă, ideală pentru început și pentru perioada de învățare
- are o imagine dinamică atractivă
- este fiabilă
- costurile de întreținere și reparații sunt cele mai mici
- găsești piese de schimb repede și la prețuri bune
- îți permite participarea în Cupa DACIA, cea mai importantă competiție monomarcă din România și rampa de lansare a tinerilor în raliuri. Cu o tradiție de 13 ani, este locul perfect în care îți poți măsura cu exactitate aptitudinile – toate echipajele participă cu mașini identice (specificații tehnice, aceleași anvelope, aceeași benzină), deci se pune accentul pe experiența umană.
Mașina de bază – 5000 euro
Chiar dacă poți să îți iei o mașină nouă, cea mai bună soluție dpdv buget este să cauți o mașină second hand cu cât mai puțini kilometri la bord. Prețurile variază între 4-7000 euro, dar poți negocia să scoți de pe mașină elementele de interior care se pot vinde și de care nu ai nevoie (airbaguri, scaune și banchete, radio, compresorul de aer condiționat, faruri de ceață).
Eu l-am cumpărat pe Sean D’Or neînmatriculat, adus lovit din Franța. Lonjeroanele erau neatinse, problemele fiind doar estetice (bare față-spate lovite, hayon lovit) – a fost un deal bun la 3500 de euro, pentru un motor care avea doar 11.000km. Reparațiile m-au mai costat 1600 de euro Trebuie însă să ai răbdare și să urmărești luni bune anunțurile din piață. Singurul lucru esențial este ca mașina să aibă toate actele în regulă, pentru că o mașină de raliu trebuie să fie înmatriculată și street-legal (trebuie să ai ITP și RCA la zi, vinietă – o să vorbesc și despre înmatricularea unei mașini de raliu în curând).
! Atenție ! Vorbim doar de modelul Sandero II (2012-prezent) sau Sandero II facelift (2016-prezent) cu motorul 0.9 TCe și cutie manuală.
Kitul de bază – 10.000 euro
De abia acum vei începe cu adevărat să intri în problemă și să înțelegi din ce e compusă o mașină de raliu, care sunt piesele esențiale, care sunt consumabilele, unde ar trebui și unde nu ar trebui să faci economii.
1. Rollbar
Este elementul esențial de siguranță din orice mașină de curse. Dacă pe vremuri rollbarul se putea construi în propriu garaj, acum normele de siguranță îți interzic acest lucru în majoritatea cazurilor. Pentru Sandero, rollbarul vine direct din fabrică, de la unul dintre cei mai mari producători de piese și echipamente de racing din lume.
2. Performanță
Aici am inclus cele mai importante elemente, care diferențiază performanțele unei mașini de curse de cele ale unei mașini obișnuite.
La Sandero ai mai multe opțiuni de cutii de viteză: în kit este inclusă o opțiune economică, care are rapoartele mai scurte, optimizate pentru competiții. Versiunea mai performantă presupune o cheltuială mai mare cu 2000 de euro.
În kit-ul de bază este inclusă o singură suspensie, la alegere între asfalt și macadam. Dacă ești ca mine și vrei să faci cât mai multe etape într-un sezon, atunci mai ai nevoie de încă peste 2000 de euro pentru cea de-a doua suspensie.
Distracția de abia acum începe, pentru că sunt lucruri pe care le vei descoperi pe parcurs: ai nevoie de un scut metalic de protecție pentru etapele de macadam, eșapamentul este cu totul nou, mai sunt diverse elemente modificate sau ranforsate pentru a rezista șocurilor de pe probe – majoritatea incluse în kit.
Singurul element care rămâne nemodificat în cazul Sandero-ului este motorul, tot upgrade-ul de performanță fiind făcut din electronică.
Nu în ultimul rând, ca o mașină de curse să fie gata de start, ai desigur nevoie și de jante și de anvelope. “Gumele” de competiție sunt mult mai scumpe decât cele de stradă și un minim absolut pentru un raliu este de 6 bucăți – ceea ce înseamnă în jur de 1600-1700 de euro + încă câteva sute de euro pentru jante (minimul absolut este de 4 pe mașină + 1 roată de rezervă, însă recomandarea este de minim 6. Vei înțelege de ce după primele raliuri).
3. Interiorul mașinii
Aici pornim de la siguranța echipajelor și putem ajunge la finețuri ce țin de confort.
Este vorba de scaune de competiție (de la 350 euro cu tot cu suporți, dar scaunele ajung până la câteva mii de euro), centuri de curse în 6 puncte (de la 120 euro, dar pot ajunge la câteva sute de euro), volan, reazeme de picioare sau de mai mult sau mai puțin opționalele ceasuri de bord pentru presiune turbo sau temperatură apei și a uleiului.
Urmează multe lucruri mici, dar necesare (chiar obligatorii): contact general, cablaj, extinctoare, protecții de spumă pentru rollbar, folie de securitate pe geamuri sau diverse prinderi (pentru documentele copilotului, pentru cheia de roți, plasa de căști).
În ceea ce privește alte detalii semnificative, costurile pot să apară pe măsură ce începi să adaugi: panouri noi de uși (dacă nu le vrei pe cele de serie), trapă de aer, intercom, rampă de faruri etc.
Trebuie să iei în calcul încă câteva mii de euro pentru manoperă, vopsirea exteriorului dacă este cazul, pentru vopsirea interiorului și a rollbarului, dar și pentru tratarea bordului cu material anti-reflexie. Aici contează mult dacă ai prieteni sau rude în domeniu, dacă apelezi la o firmă specializată pentru montaj sau tratezi proiectul Sandero ca un hobby de weekend, pe care îl construiești pas cu pas în propriul garaj. Frumusețea este că ai destul de multă libertate în toate aceste alegeri, nu ești obligat să faci toată investiția deodată, iar la final vei avea o mașină competitivă de raliu.
Începând cu vara lui 2016 când am cumpăram mașina de bază, Sean D’Or m-a costat în final 20.000 euro cu tot cu înmatriculare, și a fost gata de start pentru Tess Rally Brașov în martie 2017. Am mai adăugat apoi vreo 4000 de euro pentru suspensia și anvelopele de macadam, plus costurile efective de participare la raliu – despre cât costă un sezon de raliuri voi povesti cât de curând într-un alt articol.
Toate prețurile includ TVA.
***
Chiar dacă Sandero nu are încă omologare internațională, interesul pentru modele entry-level a crescut la nivel european, ceea ce înseamnă că e foarte posibil ca organizatorii să te primească la start și la raliuri în afara țării de omologare (de exemplu, noi cu Sandero 0.9 TCe la Rally Sliven 2018, Ramona Rusu tot cu Sandero 0.9 TCe la etapa de viteză în coastă Masters Gubbio, Italia 2018, Ekaterina Stratieva cu Hyundai i20 Cup – omologare națională în Bulgaria – la Barum Czech Rally Zlin sau echipajele Hyundai Cup care au participat în CNR la noi, în 2018). Mai mult, un mare avantaj este faptul că acest model se află în continuă dezvoltare, ceea ce înseamnă că va deveni mai performant în viitorul apropiat.
Dacă bugetul nu îți permite un Sandero, modelul Dacia Logan 1.6 MPi este a doua cea mai bună opțiune, din punctul meu de vedere. Găsești o mașină gata de start la aproximativ un sfert din prețul unui Sandero nou. Faci un compromis la performanță și imagine, însă vei dobândi experiența esențială pentru a putea avea rezultate bune cu orice altă mașină.