Pentru mine, 2024 a fost al 10-lea sezon ca pilot de raliu, confirmând cea mai longevivă carieră a unei femei pilot de raliu din România. Totodată, 2024 a fost cel mai dificil sezon – din punct de vedere sportiv a fost rău, am concurat la 3 etape în Campionatul European și nu am terminat niciuna – însă povestind despre întâmplările din aceste competiții mi-am dat seama că nu l-aș șterge cu buretele.
Am învățat foarte multe, mi-am consolidat mentalitatea și reziliența și cred că este o idee bună să vorbesc despre ce înseamnă pentru un sportiv aceste momente văzute de publicul larg ca “un eșec” și cât de importante sunt ele în procesul de creștere prin care trece un sportiv, un om normal care are obiective și visuri la fel ca oricare altcineva.
Pentru cei care nu știu, în motorsport în general și în raliuri în particular sunt câteva particularități pe care nu le întâlnim la alte sporturi:
Acestea fiind spuse, în martie 2024 aveam asigurat bugetul pentru jumătate de sezon, mulțumită sponsorilor mei tradiționali – UniCredit Leasing și Vitesco Technologies (actual Schaeffler) – care m-au susținut încă din 2022 să fac pasul către campionatele internaționale de raliu. Încerc necontenit să atrag parteneri noi pentru a putea acoperi integral bugetul necesar participării la toate cele 8 raliuri din Campionatul European de Raliuri, însă până în acest moment nu am reușit, motorsportul și sportul feminin fiind încă subapreciate în ceea ce privește potențialul de a comunica eficient și relevant către audiențele din România.
Raliurile se desfășoară atât pe asfalt, cât și pe macadam, iar în lipsa bugetului adecvat pilotul este forțat să se perfecționeze doar pe una dintre suprafețe, în favoarea rezultatului sportiv. ERC 2024 a început cu Raliul Ungariei, o etapă nouă de macadam – suprafață pe care eu nu mai concurasem de 3 ani, niciodată cu Opel Corsa Rally4. În lipsa experienței eram tentată să ratez startul Campionatului European, însă o conversație inspirațională cu Ana Maria Brânză, care m-a încurajat să abordez campionatul european pas cu pas, etapă cu etapă, m-a convins să abordez noul sezon cu începutul, având încredere și speranța că lucrurile se vor așeza.
După o sesiune de teste în care ne-am acomodat cu mașina de raliu pe macadam, am făcut față cu brio suprafeței dure și capcanelor de pe traseu (bolovani, multe săritoare) și după 3 zile de concurs ne aflam pe locul 8 în clasamentul ERC4, în condițiile în care 20 de concurenți luaseră startul cu mașini similare.
Ultima probă specială a raliului a adus prima lecție dură a sezonului. La mai puțin de 2 km de finish era amplasată o săritoare foarte mare, care trebuie abordată cu grijă în special de mașinile cu tracțiune față (mașinile de raliu integrale sar drept deoarece au o distribuție a masei aproape egală între punți, însă mașinile de categorie inferioară, cele cu tracțiune față cum este Rally4, sar în bot, greutatea motorului dezechilibrând mașina în aer). Regula de bază este că se sare cu gazul jos, în așa fel încât mașina să se desprindă de sol cu botul ridicat, pentru o aterizare cât mai lină.
Prima trecere pe această probă am sărit plin, spre deliciul fanilor care ne-au spus că am sărit mai mult decât unele “mașini mari”. Consecința a fost o bară crăpată, realizarea că am abordat acel moment prea optimist, dar și bucuria fanilor care mi-a rămas în minte: toate astea nu m-au convins să aleg varianta sigură pentru a doua trecere, ultima probă specială a raliului – trebuia să frânez foarte mult în așa fel încât mașina să nu sară, asigurându-mă astfel că ajung cu bine la finish.
Așadar chiar pe ultima probă specială am ezitat (nici nu am accelerat suficient, nici nu am frânat), mașina a aterizat pe șleaurile adânci săpate de mașinile dinaintea noastră și pe câțiva bolovani scoși din drum, și după câteva secunde a început să se încingă motorul. Am ajuns la finish în regim de avarie, sperând să fi spart radiatorul, caz în care îl puteam menaja încă 15 km – cât mai aveam de parcurs până în parcul închis, acolo unde s-ar fi validat rezultatul și punctele aferente locului 8 la primul raliu din 2024. Din păcate, chiar după proba specială am constatat că pierdusem uleiul din motor (scutul s-a îndoit și a spart radiatorul de ulei), astfel că era imposibil să facem reparații cu ce aveam în mașină. Mi-aș fi dorit să încerc să ajung la finish, însă riscul era să stricăm motorul care costă 12.000€, un risc pe care nu mi l-am permis.
A fost un abandon amar și am fost foarte supărată pe ezitarea mea, care a dus la pierderea unor puncte importante chiar la debutul sezonului.
View this post on Instagram
Au urmat două săptămâni de pregătire până la etapa a 2-a, Raliul Insulelor Canare, un raliu pe asfalt cu viraje scurte, specifice. Pe lângă pregătirea fizică cu antrenor și pregătirea mentală cu un psiholog sportiv, mă antrenez pe simulator și urmăresc videouri cu probele speciale din edițiile trecute ale raliurilor, pentru a înțelege particularitățile traseului de concurs. Toate astea în paralel cu jobul de a căuta sponsori și de a crea conținut online ca jurnalist auto, activități care contribuie la bugetul necesar carierei sportive. Antrenamentele la volanul mașinii de raliu implică aceleași costuri ca o competiție, așa că de obicei participăm doar la testul comun organizat pentru toți participanții unui raliu, o zi în care parcurgem de mai multe ori un traseu de 4-5 kilometri, în condiții similare cu cele din competiție, cu câteva zile înainte de start.
Nimic nu m-a pregătit însă pentru ce urma să se întâmple în a doua zi de concurs. După superspeciala spectaculoasă de vineri, al cărei traseu de concurs ne-a dus inclusiv în interiorul stadionului din Gran Canaria, în ziua de sâmbătă am fost departe de ritmul concurenților din vârful clasamentului, iar după penultima probă specială a zilei am observat pierderi masive de antigel.
Raliul este ca un maraton și permite echipajelor să lucreze la mașinile de concurs și să încerce să ajungă la final cu propriile puteri, deseori oferind exemple memorabile de reziliență și creativitate. Pentru că mai aveam de parcurs o probă lungă, de 21 de km, am început prin a turna în radiator apa și sucul pe care le aveam la noi. Am continuat cu apa din camelbacks, apoi cu câteva sticle pe care ni le-au dat concurenții din jur, demonstrând încă o dată spiritul frumos al motosportului și fairplayul din Campionatul European, unde luptele se dau pe probe. Scurgerea părea să fie din cauza unui furtun crăpat, pe care însă nu îl puteam repara sau înlocui, neavând furtun de rezervă cu noi și nici timp suficient pentru asemenea lucrare.
Pentru a nu risca (iar!) să stricăm motorul, dar dorindu-ne totuși să ajungem cu propriile forțe în service la finalul zilei de concurs, la recomandarea echipei tehnice am decis să cumpărăm un bidon de apă de la magazinul satului din vârful insulei, pentru a completa dacă mai e nevoie. Am parcurs proba specială cu avariile puse și destul de încet, pentru a menaja mașina – m-au impresionat sutele de spectatori care ne-au aplaudat când au văzut că mergem pe avarii, iar eu m-am bucurat că am demonstrat spiritul de “never give up”. Pentru că motorul începuse să se supraîncălzească, ne-am oprit după vreo 15 km pe proba specială, într-un loc sigur în așa fel încât ceilalți concurenți să ne depășească, pentru a adăuga rapid apă în radiator – totul în aplauzele spectatorilor. În total am pierdut cam 5 minute mergând așa pe proba specială, cu doar 3 minute mai puțin decât penalizarea pe care am fi primit-o dacă abandonam și mergeam în service folosind platforma oferită gratuit de organizator.
Am ajuns în service epuizate, frustrate de o nouă problemă tehnică care de data asta fusese adusă din Ungaria (furtunul nu fusese schimbat după incidentul cu săritoarea), dar fericite că am reușit să ajungem pe roți la finalul zilei, unde urma ca echipa să repare mașina. Un oficial FIA a observat bidonul aproape gol din mașină și m-a întrebat de unde îl am. Am răspuns sincer că am cumpărat apa din magazin, ceea ce a dus la descalificarea noastră, deși puteam oricând să spun că plecasem cu bidonul din service. Nu a contat faptul că piloți de top din WRC au fost în situații similare și au luat apă din lac, de la un restaurant sau au turnat în radiator chiar berea primită de organizatori la podiumul de după ultima probă specială (Thierry Neuville în Mexic 2013, primul podium pentru Hyundai, Corona era sponsorul principal al raliului și momentul a intrat în istorie).
View this post on Instagram
Nu a contat nici faptul că apa, un element atât de banal, ne era de obicei oferită la finalul probelor speciale de către organizatori. Descalificarea s-a bazat pe articolul din regulament care specifică faptul că nu avem voie să folosim ajutor din exterior care este “manufactured”, adică apa din lac era ok, apa îmbuteliată nu e ok decât dacă o primim de la organizator. Frustrant, amar și foarte, foarte valoros pentru noi și echipă, care nu ne-am fi așteptat niciodată ca această abatere să fie interpretată ca una gravă. Chiar dacă exista opțiunea unei amenzi sau penalizări în minute, care ne-ar fi permis să parcurgem și probele speciale de duminică, descalificarea a anulat efortul de a ne deplasa mii de kilometri pentru a participa la cel mai îndepărtat raliu din ERC (costuri logistice de mii de euro), acumulând experiența atât de importantă la volanul mașinii de raliu. Resemnate, am petrecut a doua zi în service, cu câteva ore de pregătire tehnică sub îndrumarea mecanicilor noștri – am schimbat o bieletă de direcție, am aerisit frâne și am ajustat suspensii, Alexia fiind cea mai pricepută dintre noi două la partea de mecanică.
Am decis să ratăm a treia etapă, din Suedia, din cauza costurilor logistice mari, și am ales să continuăm cu etapa a patra, din Estonia. În ciuda faptului că urmau apoi două etape de asfalt unde concurasem anterior de două ori, Roma și Zlin, am ales să revin pe macadam în Estonia pentru a continua progresul din Ungaria. Estonia este un raliu dificil, rapid, cu macadam fin – o cu totul altă suprafață decât cea pe care eram obișnuită – eveniment care a fost până în 2023 și este și în 2025 parte din Campionatul Mondial de Raliuri. M-a bucurat dificultatea și faptul că traseul specific însemna și mai multă experiență acumulată, Raliul Estoniei fiind pentru noi a treia etapă nouă din tot atâtea la care luasem startul în 2024.
Lipsa de experiență pe astfel de probe rapide și-a spus cuvântul. Condițiile au fost dificile, cu ploaie și sleauri mari pe alocuri, în care unii concurenți cu tracțiune față chiar s-au împotmolit. Am avut un parcurs lipsit de incidente și, chiar dacă nu am fost ultimele din clasament pe toate probele, nu am reușit să ne apropiem de ritmul dorit, însă obiectivul a fost să ajungem la finishul unui raliu greu. Din păcate, lipsa de experiență și-a spus cuvântul în ultima zi: un viraj pe o cocoașă notat greșit încă de la recunoașteri a dus la o ieșire violentă în decor. Am lovit buturuga unui copac tăiat, care ne-a propulsat în aer și ne-am răsturnat de câteva ori. Am ieșit cu bine din mașină, însă era clar că daunele sunt semnificative. Mulțumită pregătirii fizice nu am avut alte probleme în afara febrei musculare (firească în astfel de cazuri), chiar dacă impactul înregistrat a fost de 10G – am aflat asta de la ambulanța care a venit obligatoriu să ne controleze, după ce au parcurs proba specială toți concurenții.
Mașina a fost daună totală, am apelat la asigurarea a cărei franciză s-a dovedit a fi mai mare cu câteva mii de euro din cauza unor clauze pe care nu am știut să le interpretăm, iar eu am decis că un astfel de sezon cere o pauză mai lungă. Sigur că aș fi continuat dacă am fi avut buget, tocmai de aceea un sezon complet include și o sumă semnificativă pentru accidente, reparații și asigurare. În raliuri înveți lovind mașina și, din fericire, noi nu pățim nimic – siguranța este și primul motiv al costurilor ridicate.
View this post on Instagram
A fost un an cu multă experiență greu de digerat, dar atât de utilă pentru sezoanele care vor urma. Prefer să iau astfel de lecții într-un sezon parțial, decât în anul în care mi-aș permite să concurez la toate cele 8 etape din Campionatul European de Raliuri. Mă bucur că a fost în sfârșit anul în care am mers cât de tare am putut, fără frică și fără să am ca obiectiv să ajung cu bine la finish, doar de dragul de a acumula kilometri la volan. Mi-am dat seama că nimic nu mă va opri. Și sunt recunoscătoare oamenilor care mi-au fost alături în toți acești ani până acum, de la familie, prieteni și sponsori. Continuă munca cea mai dificilă, găsirea sponsorilor pentru ca povestea să continue și în 2025.
#DriveYourCourage
Zilele acestea am fost parte din juriul Best Electric City Car – o competiție mai mult decât binevenită, organizată de AutoExpert Media, în care am ...
Cupra Formentor întoarce capete pe stradă și provoacă întrebări pe buzele privitorilor. Ce marcă e? Câți cai are? Curiozitatea e justificată, Formentor fiind primul model ...
Hai să demontăm un mit pe care sigur îl veți auzi foarte des în următoarea perioada: data la care trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă. ...
Mulțumesc Vitesco Technologies! Bine ai venit, Schaeffler! 1 octombrie a marcat prima zi a fuziunii dintre Vitesco Technologies și Schaeffler. Compania Schaeffler, lider în tehnologie ...
Zilele acestea am fost parte din juriul Best Electric City Car – o competiție mai mult decât binevenită, organizată de AutoExpert Media, în care am ...
Cupra Formentor întoarce capete pe stradă și provoacă întrebări pe buzele privitorilor. Ce marcă e? Câți cai are? Curiozitatea e justificată, Formentor fiind primul model ...
Hai să demontăm un mit pe care sigur îl veți auzi foarte des în următoarea perioada: data la care trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă. ...
Mulțumesc Vitesco Technologies! Bine ai venit, Schaeffler! 1 octombrie a marcat prima zi a fuziunii dintre Vitesco Technologies și Schaeffler. Compania Schaeffler, lider în tehnologie ...
Powered by Graffish
