Duminică am profitat de ultima bucățică de vară și am plecat pe drumul vinului din Prahova, având ca obiectiv primele ace de păr pe două roți (virajul dintre centură și DN1 în zona Otopeni nu se pune). 

Mi-am instalat încă de marți top case-ul Lone Rider, deci am scăpat de rucsac și de durerea de spate implicită, dar a intervenit altă dilemă: mă tot gândeam cum pot să îndes niște struguri și o sticlă de must în top case, pentru că muream de poftă când le vedeam aliniate pe marginea drumului.

Am uitat și de poftă, și de emoții când am ajuns pe Transcislău. Soare, frunze îngălbenite, puține mașini, 18 grade – perfecțiune. E adevărat ce se spune, simți diferit drumul pe motor, dar încă mi-e greu să explic cum anume. Pe de o parte nu simt deloc asfaltul la fel de bine ca la volan, pe de alta parcă deveneam una cu peisajul, îl percepeam mai bine. Fiind în fix a 12-a zi de permis moto, am mers (foarte) încet și mi-am dat seama cât de mult mă ajută faptul că văd trasele și știu să stau corect cu ochii la drum, exact ca în mașina de raliu. E muuult loc de îmbunătățit și asta mă face să fiu și mai entuziasmată cu provocarea asta nouă. 

De data asta nu am fost singură și am apreciat mult relaxarea mentală pe care ți-o dă un companion de drum care are răbdare și mai multă experiență pe motor, ceea ce a făcut ca la final de zi să se simtă muuult mai puțin obositori cei 270 km parcurși. Plus avantajul că am rămas cu pozele astea superbe ca amintire.

Și ca să fiu sinceră până la capăt, a fost bine și că m-a ajutat să ridic motorul când l-am scăpat (iar) de pe loc, în parcarea asta denivelată. Ne împrietenim noi curând, F800GS, și atunci să vezi povești…

Foto: Alex Sanislav