VW Amarok – România neîmbânzită

Ați văzut filmul “România neîmblânzită”? Eu l-am prins la TIFF, însă nu am mai găsit bilete. Am stat toată seara în picioare în Piața Unirii din Cluj, alături de alte sute de oameni care, chiar dacă erau în trecere, se opreau la vocea inconfundabilă a maestrului Victor Rebengiuc. De atunci, mi-am reamintit cât de profundă și spirituală este legătura pe care o avem noi, românii, cu natura de pe teritoriul țării noastre…

Când cei de la MHS Brașov mi-au dat să testez acest Amarok, aveam planificat un weekend de relaxare la țară, undeva prin dealurile de lângă Mioveni. Așa că am pornit în călătorie cu “monstrulețul” cu motor 3.0 TDI V6 și peste 200 de cai la drum, pe serpentinele din zona Rucăr-Bran. Fără încărcătură mare în benă, drumul pe asfalt a fost o plăcere. La fel de plăcută a fost și surpriza de la finalul drumului, când am văzut că și un diesel poate fi prietenos cu mediul, dar și cu portofelul: cei 120 de km de viraje și peisaje spectaculoase i-am parcurs cu un consum de doar 8.7l/100km, fără menajamente.

Interiorul lui Amarok este foarte bine izolat fonic, iar cutia automată în 8 trepte este suficient de bine etajată pentru a nu avea acel lag deranjant în cazul depășirilor, al accelerărilor sau decelerărilor bruște din trafic – cei 550 Nm disponibili începând cu doar 1500 rpm sunt utili și în trafic, nu doar în off-road. Dotările preiau standardul sedanurilor simple ale grupului VAG: display multifuncțional cu touch-screen, cameră pentru marșarier, navigație și conectivitate prin Apple CarPlay, comenzi pe volan (chiar dacă butoanele sunt enervant de neergonomice), cruise control, încălzire în scaune, sisteme Isofix pe bancheta din spate pentru 2 scaune de copii, chiar și sistemul Start & Stop pentru cei mai eco dintre noi (nu că ar fi vreun proprietar de pick-up interesat de asta…totuși, dacă sunteți, lăsați-mi un comentariu mai jos 🙂 ). În plus, există și 3 prize de 12V, una pe bord, una pe consola centrală și una în benă – știți voi, în caz că aveți vreun mail important de dat și nu mai aveți baterie la laptop…În schimb, pasagerii din spate nu sunt la fel de norocoși – spațiul este mic iar poziția nu este confortabilă. Însă nici nu cred că te mai gândești la asta când pleci cu noaptea în cap spre o nouă aventură, poate să prinzi picnic la răsărit în vârful dealului sau să ajungi primul pe baltă ca să prinzi cel mai bun loc de pescuit. Confortul minim asigurat, într-o mașină pregătită să te scoată din zona de confort – cât mai departe posibil, pentru că rezervorul de 80l îți mai ia o grijă de pe umeri.

Dar să trecem la ce vă interesează mai tare: testul “off-road”. Înainte de toate trebuie să vă spun că, dacă am învățat ceva în cei 2 ani în care m-am implicat cu echipa Mach1Sport în organizarea evenimentelor Mitsubishi Off Road Days, este că nicio mașină cu aptitudini pentru teren accidentat nu va performa bine fără anvelope corespunzătoare. Ca să nu mai zic că experiența acumulată în acei ani m-a făcut să fiu un critic obiectiv al mașinilor din această gamă. Așadar, am fost raționali și ne-am afundat treptat pe drumul forestier, în căutarea României neîmblânzite și a unui loc bun pentru shooting. 

Tocmai plouase, așa că sistemul de tracțiune integrală 4motion a avut ocazia să ne impresioneze – eu am fost mulțumită de rezultat, pentru că oricum alunecam mult mai tare cu anvelopele de stradă, însă nu am avut nicio problemă pe șleaurile din pădure. Am testat comportamentul mașinii cu diferențialul spate blocat care, în combinație cu unghiul de atac de 28 de grade, scoate această operă de metal de 2,2 tone din orice problemă, chiar și dacă ești prost echipat cu anvelope de stradă. Garda la sol de 192mm nu este cea mai bună, totuși protecțiile suplimentare pentru caroserie specifice pick-up-urilor își fac treaba. Fișa tehnică spune că puteți trece cu Amarok printr-un vad de 50cm – știți voi, în caz că sunteți curajoși, dar meticuloși, și mergeți cu ruleta prin râu ca să fiți siguri că se încadrează…

Pentru că aici nu mai pot să compar spațiul de depozitare cu dimensiunile labradorilor mei, o să fiu pentru un moment plictisitoare și o să vă dau niște cifre: maxim 1,1 tone într-un spațiu de 2,5 metri cubi, adică 155cm x 126cm x 50cm (lățimea este dată în cel mai îngust loc, între roți). Sarcina remorcabilă este de 3300kg, așa că îmi permit să spun că aș arăta minunat la volanul lui Amarok, venind agale cu Sean D’Or pe platformă. Asta, desigur, dacă aș avea unde să îl parchez la cei 5,25m lungime, 1,95 lățime (!!) și 1,83m înălțime ai săi.

Am stat mult timp să mă gândesc cine ar cumpăra totuși o asemenea mașină, care are un preț de pornire în jurul a 37.000 euro. M-am gândit la tata care se pregătește acum să culeagă via de la țară și care, în fiecare toamnă, adună prunele din curte și le duce la cazan ca să facă țuică. Apoi mi-am mai aruncat o privire peste galeria foto cu Amarok și mi-am spus că mi-aș putea lua laptopul ca să fug într-un loc cât mai izolat, măcar pentru câteva ore – aș scrie în liniște într-o poieniță, în mijlocul pădurii. 

Evident că Amarok este în primul și primul rând o mașină ideală pentru flote: face munca grea, fără ca asta să o resimtă și șoferul. Dacă despre noul Touareg se spune că este nava amiral a VW (nu l-am testat încă), cred că Amarok este fratele lui rebel – un sportiv de performanță, un vehicul rațional și eficient cu apucături de artist neînțeles, care caută din când în când evadarea din urban. Cu imaginea asta în minte, m-aș apuca să caut șoferul ideal pentru Amarok nu într-o categorie de vârstă sau într-o anume categorie de venituri, ci mai degrabă într-o serie de lifestyle-uri care alternează cumva radical utilul cu plăcutul, urbanul cu ruralul sau casa cu natura.

*Mulțumesc MHS Truck Service Brașov pentru mașină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cupra Tribe: Formentor facelift 2024

Cupra Formentor întoarce capete pe stradă și provoacă întrebări pe buzele privitorilor. Ce marcă e? Câți cai are? Curiozitatea e justificată, Formentor fiind primul model ...

Când montăm anvelopele de iarnă?

Hai să demontăm un mit pe care sigur îl veți auzi foarte des în următoarea perioada: data la care trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă. ...

Stronger Together – Vitesco Technologies devine Schaeffler

Mulțumesc Vitesco Technologies! Bine ai venit, Schaeffler! 1 octombrie a marcat prima zi a fuziunii dintre Vitesco Technologies și Schaeffler. Compania Schaeffler, lider în tehnologie ...

Cupra Tribe: Leon facelift 2024

Poate că sună ciudat, dar acesta este primul Leon pe care îl testez. Când spun “îl testez”, mă refer la un test drive ca jurnalist ...