Hai la joacă la Sports Festival!

Notați-vă în calendare: 13-16 iunie, Cluj-Napoca. Îmi stă pe limbă de câteva săptămâni să mă laud vă spun vestea asta grozavă: sunt ambasador și speaker la Sports Festival, unde timp de 4 zile vom povesti despre raliuri și femei în motorsport și îl puteți cunoaște pe Sean D’Or!

Însă asta nu e tot! Și eu, și voi vom avea ocazia să descoperim foarte multe sporturi “expuse” în cadrul Sports Festival, prin sesiuni de inițiere și demonstrații cu sportivi de performanță, toate disponibile gratuit în zona Cluj Arena – Sala Polivalentă – Parcul Central. Eu una abia aștept să joc din nou baschet și tenis de masă, să văd ce îmi aduc aminte din liceu, dar aș fi curioasă să încerc și ceva nou, de exemplu scrimă sau petanque (unde-i Daniel Elena să mă vadă acum?). 

Abia aștept să o admir și pe S1mona (și să vânez o poză cu ea, ca orice alt fan), care este unul dintre sportivii români pe care îi admir cel mai mult pentru mental, atitudine și abordare – ea și Marius Copil vor avea sâmbătă, pe 15 iunie, un meci de dublu demonstrativ împotriva echipei Italiei Flavia Pennetta/Fabio Fognini (bilete aici). Cireașa de pe tort va fi ocazia de a-l asculta pe fostul ei antrenor, Darren Cahill, în cadrul masterclass-ului de coaching care cred că va fi genial!

Știu că par poate prea entuziasmată, însă pentru mine este o onoare imensă să mi se acorde această încredere de a promova Sports Festival. Este deopotrivă o recunoaștere a eforturilor pe care le-am făcut în ultimii ani în promovarea motorsportului românesc, într-un context mai degrabă dificil în care sportul e rareori o prioritate pentru sponsori.

Mai mult, faptul că am șansa să fiu speaker în cadrul Sports Talks alături de nume sonore din sportul românesc (Camelia Potec, Ciprian Marica, Marius Albu, Simona Amânar) mi se pare incredibil, pentru că noi, cei care ne aflăm la începutul drumului spre performanță, nu putem învăța altfel decât stând pe lângă cei cu experiență, ascultându-i și muncind să îi depășim. Într-un fel, e soluția firească a problemei de care m-am tot lovit în motorsport: reducerea la tăcere a tinerilor pe motiv că “nu au suficientă experiență”. Competiția sportivă naște performanță, educă, dar este și fun & cool – despre asta e vorba la Sports Festival. 

Un eveniment exclusiv cu și despre sport, care aduce laolaltă peste 30 de sporturi, 200 de sportivi și mii de oameni este o inițiativă demnă de susținut prin orice modalitate – inclusiv ca voluntari, unde puteți să vă înscrieți până pe 31 mai. Am acceptat fără ezitare să fac parte din povestea frumoasă a Sports Festival, care se află acum la a doua ediție și sper să crească frumos mulți ani de acum încolo!

Program

Discuțiile Sports Talks vor avea loc sâmbătă și duminică între 10:00-15:00 în zona centrală a Sports Festival.

Programul festivalului este următorul:

Joi: 12:00 – 20.00

Vineri: 10.00 – 20.00

Sambata: 10:00 – 22.00

Duminica: 10.00-21.00

Așadar, vă aștept la Cluj. Voi ce sporturi vreți să încercați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Tura de Revelion

Poate că nerăbdarea se datorează faptului că am luat permisul moto de abia în septembrie, dar cert este că nu puteam să las 2025 să ...

Prima lună de permis și +2000 km

Cred că aplicațiile de meteo vor deveni în scurt timp cele mai accesate din telefon, la cât am verificat starea vremii în ultimele două săptămâni. ...

Primele ace de păr

Duminică am profitat de ultima bucățică de vară și am plecat pe drumul vinului din Prahova, având ca obiectiv primele ace de păr pe două ...

Prima tură

După ce în primele zile pe două roți mi-am făcut “încălzirea” cu vreo 300km prin București și împrejurimi, azi mi-am făcut curaj să fac primul ...