JURNAL DE PILOT, POVEȘTI

Nu te mai promova!

8 februarie 2019

*fotografia de mai sus este opera talentatei Andreea Retinschi pentru DoR

Influencerii și haterii sunt ca pâinea și untul. Nu îți dai seama că te citesc mai mulți oameni decât mama și iubitul până când nu încep să apară comentariile de cacao. Cică ar fi o validare, o dovadă clară a faptului că începi să “deranjezi”… De fapt, asta e doar 5% din rețetă. Eu îmi găsesc enorm de multă energie și chef de scris din toate mesajele superbe și aprecierile pe care le primesc de la voi, cei care îmi urmăriți întâmplările cu raliuri și #masinicupoveste. Serios, nici nu știți cât de importante sunt cuvintele voastre frumoase!

***

Când m-am apucat de blog, m-am gândit că am toate skills-urile necesare pentru a face treaba asta: îmi cizelasem aptitudinile fotografice sub îndrumarea lui Vlad Eftenie în anii de arhitectură și urbanism, tot în facultate am învățat ce înseamnă să faci cu adevărat cercetare pe teme științifice și cum asta te ajută să tratezi cu seriozitate orice subiect, iar încă din liceu am rămas cu pasiunea pentru scris și citit, mulțumită Oharei Donovetsky care ne-a învățat că e ok să ai altă părere decât majoritatea, cu condiția să ai o părere!

Habar nu aveam că îmi lipsea o aptitudine esențială: capacitatea de a ignora comentariile negative și toți acei oameni care, “românește”, preferă să te critice în loc să tacă. De ce zic românește? Pentru că în cei 3 ani de raliuri am constatat că străinii, fie ei jurnaliști sau oameni cu business-uri în motorsport, sunt mult mai pozitivi când vine vorba de pasiunea autentică a celorlalți. Încă sunt sub magia colaborării cu Walero, un brand de echipamente de racing din UK care folosesc o tehnologie dezvoltată de NASA în produsele lor – au fost încântați să descopere povestea mea și, începând cu luna trecută, sunt ambasadorul lor în Europa de Est.

Cu toate astea, m-am prins că nu e suficient să oferi calitate dacă cititorii îi numeri pe degetele de la o mână. Încă dinainte să știu că o să îmi fac un blog, mama mea m-a îndrumat către cursuri de comunicare, marketing și PR – atunci, pentru o dezvoltare personală cât mai rotundă. Apoi am ajuns să mi le aleg eu, investind mii de euro în cursuri și cărți, dar și sute sau mii de ore petrecute în diverse lecturi sau conferințe. Lucrurile astea se văd în social media doar dacă ai ochi să privești printre țâțe și cafeluțe.

Mi-am promis că niciodată nu o să mă dezbrac, nici la propriu nici la figurat, pentru a face “cifre” în online. Pentru că demersul meu este despre “Toți cei care își urmează visul dau dovadă de curaj!“ Cu condiția să te dezbraci de stereotipuri, să arunci frica la gunoi, să închizi ușa și să stai în liniște până când vocile celorlalți dispar și începi să te auzi pe tine. Ce vrei TU cu adevărat să faci în viața asta? Apoi te apuci să muncești. Noaptea, ziua – nu contează. Muncești mult, chiar dacă ți-ai atins visul. Înveți să editezi fotografii cât mai bine. Începi să înțelegi ce înseamnă o strategie de comunicare și un pitch. Apoi înveți partea de video – evident că singur, găsești tutoriale pe YouTube. Ce, crezi că Alina Ceușan e o referință pentru că muncesc alții pentru ea? Să creezi conținut în ziua de azi e o muncă 24/24 – așa că back to work! Doar nu ai visat atât de puține lucruri?

Mi s-a spus că sunt un model pentru multe fete – sunt sincer onorată și mi se pare o responsabiltiate frumoasă, dar grea. Într-o lume ideală, acest feedback ar fi suficient ca eu să continui să fac povești care să vă inspire.

Adevărul este că suntem în februarie 2019 și eu stau pe canapea cu agenda în mână și facebook-ul deschis – caut branduri care ar putea să îmi susțină proiectul în raliuri. După 2 ani în care m-am autosusținut în proporție de 95% și am reușit să fac 2 sezoane complete, am ajuns într-un punct critic. Pentru că aparent curajul și ambiția nu mai cumpără atât de multe likeuri cum o fac buzele roșii, iar cifrele contează mai mult decât vor specialiștii din domeniu să ne-o spună la workshopurile de social media.

Aș vrea să vă spun ce planuri am pentru 2019. Sezonul de raliuri începe la noi în aprilie și urmează 8 etape în Campionatul Național. Eu aș vrea să mergem din nou la câteva etape de asfalt în Bulgaria, cel puțin la Rally Sliven. Iar marele nostru proiect pentru anul acesta este să reușim să facem teste cu o mașină R2 și un eveniment wow: Rally Roma Capitale. Din 1953 când s-a înființat European Rally Championship, niciun pilot femeie nu a reprezentat România. Mă uit cu drag la imaginile Ekaternei Stratieva (pilot, Bulgaria) cu Carmen Poenaru (copilot, România) și știu că totuși e ok să visezi: dacă muncești mult s-ar putea să ți se îndeplinească. Așa că am de gând să schimbăm iar statistica și, împreună cu Diana, să mai bifăm o experiență europeană. De data asta nu e întâmplător cum a fost Rally Sliven și nici nu vreau să o mai țin pentru mine. Cum mulți mi-au zis, cu rușinea mori de foame.

Am nevoie de susținerea voastră, de data asta nu din umbră. Vreau să vă rog să împărțiți cu prietenii voștri povestea mea: prin mail sau whatsapp, poate le trimiteți articolul acesta sau un link către blog. Poate vă surâde mai mult un share pe facebook, cu mesajul “Toți cei care își urmează visul dau dovadă de curaj”. Sau cu orice simțiți voi că v-am inspirat în acești ani. Poate e o fotografie, poate e un episod de la vreun raliu scris în Jurnalul de Pilot. Poate că e un tricou care, atunci când îl purtați, vă face mai fericiți.

Hai să demonstrăm împreună că online-ul nu este doar despre superficialitate, așa cum nici raliurile nu sunt doar despre mașini! Orice ar fi, mulțumesc!

Cât despre cei care mi-au spus că mi-am făcut dușmani pentru că profit de faptul că sunt femeie în motorsport, că mă promovez prea mult și prea agresiv: “Niciodată nu e prea târziu să îți vezi de treaba ta”. V-o dedic pentru cafeaua din fiecare dimineață, o găsiți la Urban Tale.