Sunt câteva lucruri care îmi plac mult: zilele de vară, mâncarea italienească, ideea de dolce far niente, filmele cu Audrey Hepburn (Roman Holiday de exemplu), cafeaua neagră fără zahăr…De fapt, primul meu răspuns pentru jurnalistul Eurosport care mi-a luat interviu înainte de debutul în Campionatul European de Raliuri și m-a întrebat de ce am ales Rally Roma ca etapă de debut a fost “Pizza, pasta & prosecco”. Glumeam și nu prea, pentru că partea mea rațională a ales pur și simplu etapa de asfalt din calendarul FIA ERC pentru care am avut suficient timp să strâng bani – am povestit mai multe despre călătoria de la curiozitate la certitudine aici.

Cert este că participarea noastră la Rally di Roma Capitale este de departe cea mai bună decizie pe care am luat-o până acum pe plan competițional. La 3 luni de atunci, încă simt euforia momentului în care am devenit prima româncă pilot care a luat startul în Campionatul European de Raliuri – implicit, cu Diana Hațegan alături în rolul de copilot, am fost primul echipaj feminin care a reprezentat România în ERC.

Pregătirile

Să concurezi la cel mai înalt nivel european nu e deloc ușor – nivelul sportiv este ridicat, dar asta nu ne-a speriat. Bugetele necesare sunt însă pe măsură, iar asta a fost prima și cea mai grea provocare, venind dintr-o țară în care motorsportul nu este promovat sau apreciat pe măsura potențialului. Ca să nu o lungesc, în proiectul Rally Roma am investit undeva la 14.000 euro.

Pentru ce atâția bani? 1000 de euro a fost doar taxa (anuală) pe care am plătit-o la Federația Internațională de Automobilism (FIA) pentru a mă înscrie ca pilot în ERC. 1800 de euro a fost înscrierea la Rally di Roma Capitale. Doar taxa de GPS a fost 200 de euro, iar garanția pentru el 150 euro. Costurile pentru închiriatul mașinii și asistența tehnică au fost cele mai mari – pentru detalii, echipa H Motorsport vă stă la dispoziție. 

Aproape jumătate din buget a fost acoperit de sponsori, pe care îi reamintesc aici pentru că au jucat un rol esențial în îndeplinirea acestui proiect: Michelin, Holiday Club, Health Shop și Școala de Șoferi TEO. Parteneri tehnici au fost (pe toată durata sezonului 2019) Walero Motorsports și DJI Romania. 

Un sfert din buget l-am acoperit din tot ce am lucrat în prima jumătate de an – muncă de birou, PR, grafică și web design, fără bani de vacanțe, fără shopping, fără nicio cheltuială în afara celor esențiale (facturi, mâncare de câini, you know…). Pentru restul banilor am fost pentru prima dată kamikaze: m-am împrumutat. Ce-i drept, de la familie, dar chiar și așa, de abia acum la final de octombrie reușesc să îmi închid datoriile, pentru că l-am tot închiriat pe Sean D’Or la diverse competiții. 

Odată ce am știut sigur că putem lua startul, ne-am pus pe treabă. Și eu, și Diana am citit din scoarță în scoarță sute de pagini de regulamente și anexe FIA, am studiat regulamentul particular al raliului, onboarduri din anii trecuți ale altor piloți, am analizat hărțile raliului și programul de recunoașteri. Am calculat benzina necesară, ne-am făcut asigurări speciale de sănătate care obligatoriu trebuiau să acopere repatrierea, ne-am făcut licențele internaționale de pilot și copilot prin ACR.

Noroc că Holiday Club au preluat cu totul grija biletelor de avion, a cazării și a mașinii de recunoașteri pe care am închiriat-o de acolo, pentru că am avut un stres în minus. 

Peugeot D’Oro sau primii kilometri cu Peugeot 208 R2

Cum deja m-am obișnuit, foarte mulți oameni și-au dat cu părerea referitor la trecerea de la Dacia Sandero 0.9 TCe cu care v-am obișnuit în ultimii ani, la Peugeot 208 R2, o mașină mai puternică, cu cutie secvențială și altă ținută de drum. “E cu totul altceva”, “e ca și cum o iei de la zero”, “e foarte greu”, “ai grijă”, “va fi dificil să te obișnuiești” sunt doar câteva dintre sfaturile pe care le-am primit. Foarte puțini mi-au spus adevărul – a fost foarte mișto, e o mașină care se pilotează superb, într-adevăr o mașină 100% de curse care m-a făcut să am încredere în ea atât de mult și de repede că încă nu îmi vine să cred.

Ideea este următoarea: Sandero are doar omologare națională, ceea ce înseamnă că în majoritatea competițiilor din afara țării nu este acceptat la start, sau, dacă este acceptat (cum a fost la Rally Sliven în Bulgaria), nu punctează în clasamentele FIA. După 2 sezoane complete în Cupa DACIA (2017 și 2018), simțeam că a venit momentul să fac un pas înainte – mi-am dorit să concurăm la un alt nivel, pentru că asta o ne ajută și pe noi să evoluăm, ieșind din zona de confort.

De când am lansat Femei în Motorsport în martie 2019, mi-am dorit să concurez într-un mediu în care femeile pilot sunt o prezență firească. Iar ERC nu doar că încurajează și promovează prezențele feminine la start printr-o strategie bine pusă la punct de comisia FIA Women in Motorsport, ci chiar avem și un clasament dedicat nouă – ERC Ladies Trophy (de altfel, am și câștigat cele mai multe puncte dintre fete la Rally Roma, dar mai multe despre asta am scris mai jos). Așadar am vrut o mașină care să mă aducă exact în mediul în care visam să concurez – iar “alesul” a fost Peugeot 208 R2.

Atmosfera

Toate cele povestite de mai sus poate că nu se autojustifică pentru marea majoritate dintre voi. Însă cei din fenomenul automobilistic mă vor înțelege foarte bine când spun că este “o altă lume” în ERC. Toată lumea e prietenoasă, se ia foarte în serios importanța promovării evenimentului și cât de prietenos este totul pentru spectatori. Promotorul ERC este Eurosport, iar taxele mari se justifică și prin eforturile de promovare, argumentate de raportul media primit după fiecare etapă. Pe scurt, Rally di Roma Capitale a fost difuzat internațional în peste 6 ore la TV, urmărite de peste 8 milioane de oameni din toată lumea. Au fost scrise aproape 800 de articole în online despre acest raliu, care au ajuns la 298 de milioane de oameni (!!) – echivalentul unui buget de Digital & PR de 2.78 milioane de euro!

Am avut onoarea să fiu invitată de organizatori la conferința de presă premergătoare evenimentului, alături de sportivi cu un palmares impresionant: Nikolay Gryazin, Umberto Scandola,  Lorenzo Granai (copilotul lui Giandomenico Basso), Andrea Nucita, Luca Rossetti, Simone Campedelli, Sindre Furuseth. Atât organizatorii, cât și sportivii au fost foarte drăguți cu noi, au apreciat efortul nostru de a ne alinia la start la adevărata valoare iar întreaga experiență m-a făcut să înțeleg și mai bine de ce merită să lupt în continuare pentru a avea șansa să învăț și să concurez alături de cei mai buni.

Q: Welcome to the ERC Cristiana. Please tell us why you are competing in Rome and how hard you’ve had to work to get here?

CO: First, thank you for having me here. It’s a great honour to be able to compete in the ERC here in Rome. It was very hard for me but also a dream to compete in the ERC and learn from the best, as you can see! For me it was a big challenge to overcome my limits because after two full seasons in the Romanian national championship, I wanted to learn more. Basically, this is why I chose Rally di Roma Capitale, because there are some very beautiful things for this event. This year I focused only on Tarmac events in preparation for more in the future.

Startul festiv a fost ceva unic. S-a organizat în inima Romei, chiar lângă Castel Sant’Angelo, și a fost urmat de o paradă prin oraș, un traseu care a trecut prin fața celor mai importante monumente din Roma: de acolo este și imaginea iconică cu noi în Peugeot, în fața Colosseumului. O imagine cât un vis devenit realitate. Mi-am adus aminte de nopțile în care desenam monumentele astea pe foi A4, în pregătire pentru examenul de admitere la arhitectură – nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să ajung să le văd și așa, din mașina de curse!

În timpul raliului am avut Live Radio, care a fost ascultat cu drag și spor de mama și de echipă în service – am dat interviuri la cald după multe probe speciale, chiar legendei Julian Porter, unul dintre oamenii de media de bază din WRC. Totul mi s-a părut atât de firesc, încât acolo, la cald, nu mi-am dat seama cine îmi lua interviu – mi-a spus-o un coleg jurnalist când m-a întors acasă și m-am amuzat că nu am fost copleșită de toate astea acolo.

Got Talent? Prove it!

Evident că am avut emoții încă dinainte să plecăm spre Roma. E necesar un oarecare grad de inconștiență să închiriezi o mașină de curse de 50.000 de euro și să fii realmente all-in pentru a duce la bun sfârșit un obiectiv major.

Headquarter-ul cursei a fost la Fiuggi, o stațiune faină aflată la vreo oră și jumătate de Roma. De acolo aveam de mers cam 1 oră către probele speciale, care se desfășurau pe niște drumuri superbe pe dealurile din apropiere, cu excepția superspecialei din Roma care a mutat balul pe faleza din Ostia. Întreaga regiune este o destinație turistică și mi-a plăcut foarte mult cum raliul s-a îmbinat cu activitățile locale, fără să deranjeze.

Marți pe la prânz am decolat din București, după-amiaza ne-am preluat mașina închiriată din aeroport și am plecat spre Fiuggi, ca să ne cazăm și să ne facem verificările administrative și înscrierea pentru recunoașteri. Pe seară am identificat primul restaurant care e deschis până târziu și servește rapid pizza, paste sau ceva simplu – esențial pentru zilele următoare.

Programul nostru pentru restul zilelor a fost solicitant: miercuri a fost prima și cea mai lungă zi de recunoașteri. Ne-am trezit pe la 7 pentru micul dejun, pentru că urma o zi lungă și solicitantă în care am parcurs o parte din probe. Am luat o singură pauză de prânz de vreo 15 minute, când am mâncat 2 sandwichuri în mașină. Pe la 7 am plecat spre Roma, pentru recunoașterea superspecialei din Ostia care începea la 20:30, așa că am luat cina pe faleză și am ajuns în pat pe la miezul nopții. Joi am terminat recunoașterile mai devreme, pe la 18:00, apoi am mers în parcul de service pentru poza oficială de bun-venit în ERC. Am ajuns la cină pe la 8 seara, însă treaba am terminat-o de abia noaptea, după ce Diana și-a corectat caietele cu dictări și am verificat încă o dată împreună probele pe onboard.

Vineri dimineața urma să facem primii kilometri “oficiali” de cursă cu Peugeot-ul. Eu luasem cunoștință cu mașina pe circuitul de la Târgu Secuiesc, însă trecuse vreo lună de atunci și oricum nu era nici pe departe suficient. Dar eu și Diana eram entuziasmate. Ne-am bucurat când la prima trecere de free practice (shakedown-ul) am văzut că nu suntem off-pace față de ceilalți. A doua trecere am pornit la start mai încrezătoare, însă în primul ac de păr am avut parte de o sperietură pe cinste – roata dreapta față a decis că e de ajuns și ne-a părăsit, iar noi am rămas fix în mijlocul drumului, blocând proba și încercând să aflăm cum se zice în italiană la prezoane. A fost primul incident de acest fel în toți cei 4 ani de curse, însă în final ne-am bucurat că am spart ghinionul înainte să înceapă oficial cursa. Totul s-a rezolvat în service și restul zilei a decurs mai mult sau mai puțin fără alte peripeții – am fost în Roma la conferința de presă, apoi la startul festiv și la parada prin oraș.

Sâmbătă a fost prima zi de concurs. Prima probă a raliului a fost și cea mai grea – Pico-Greci – 24 de km care încep într-un orășel foarte drăguț cu câteva intersecții pline de spectatori, dar care foarte curând ne-au scos prin niște ulițe înguste, printre garduri de beton, pe un asfalt spart și murdar. Am avut câteva ace de păr care mi-au ieșit surprinzător de bine din prima, altele care mi-au dat bătăi de cap – culmea, am făcut mai multe greșeli la a doua trecere pe proba asta, când probabil eram prea stresată de faptul că prima dată îmi ieșiseră bine. 

Ce vreau să subliniez este faptul că am plecat cu un mindset foarte puternic: i-am spus și Dianei și mi-am repetat și mie de nenumărate ori că trebuie să termin prima probă cu orice preț. A fost de departe cel mai greu raliu, cel mai dificil traseu de concurs întâlnit de mine până acum. Fiind la primii kilometri cu o mașină nouă, diferită de ceea ce am pilotat până atunci, setarea obiectivelor a fost astfel foarte importantă.

Mama s-a amuzat teribil când, ascultându-mi declarațiile pe Live Radio din service, eu eram cea mai fericită că ajungeam cu bine la finalul probelor, progresând cu pași mici. Foarte mulți piloți experimentați au sărit afară sau au făcut pene. 

În final, după aproape 200 de km de probe cu R2-ul, duminică am reușit și cel mai bun pilotaj al meu pe proba Guarcino, ultima înaintea superspecialei, pe care am reușit să fiu în timp cu ceilalți și chiar să bat câteva echipaje, care evident nu erau la primul raliu cu același model R2.

După încă o vizită în service ne-am îndreptat spre Roma, iar pe autostradă am fost încolonați și preluați de carabinieri, care ne-au adus în stil mare pe falez din Ostia. Unul dintre momentele memorabile a fost atunci, înaintea superspecialei, care a atras zeci de mii de oameni: am auzit voci din public “Uite, steagul României! Și sunt 2 fete în mașină – baftă fetelor, hai România!”. Din păcate, m-am emoționat și m-am oprit de vreo două ori, când “m-a bătut” frâna de mână. Nu face nimic, continuați. 

Rezultatul nostru la Rally di Roma Capitale a fost incredibil de bun – nici nu visam să luăm cele mai multe puncte în ERC Ladies Trophy, în special deoarece am avut șansa să concurez lângă Catie Munnings, câștigătoarea acestui trofeu în 2016 și unul dintre piloții pe care îi admir cel mai mult. Ea a avut însă probleme tehnice și a fost forțată să abandoneze în prima zi de concurs, ceea ce a scos-o din joc pentru puncte. Noi fetele am mai avut și un podium în care nu s-a ținut cont de modelul mașinii pilotate, astfel că Emma Falcon a urcat pe 1 după un parcurs foarte bun cu al ei Citroen R5, noi pe 2 și Catie pe 3. În ERC3 ne-am clasat pe 8, după foarte multe abandonuri ale colegilor noștri – aici încă sunt cea mai bine clasată femeie pilot din tot sezonul, însă știu că este doar parțial meritul meu – vorba aia, am ținut mașina pe drum. 

Dacă ați ajuns până aici nu pot decât să vă mulțumesc pentru răbdare, este cea mai lungă poveste scrisă până acum pe blog și sper că a meritat. Pe măsură ce avansez în motorsport, cresc ambițiile, cresc bugetele și articolele vor fi pe măsură. Zic eu că merită și planul este să revin cât de curând cu noutăți referitoare la sezonul 2020, când îmi doresc să luăm startul la cel puțin 4 etape în ERC și să atacăm ERC Ladies Trophy, pentru a-l aduce pentru prima dată acasă, în România.