Prima urcare nu se uită niciodată. Și cum săptămâna asta am dedicat-o începuturilor, astăzi vă invit să citiți despre prima mea participare în calitate de pilot la o competiție de VTM (*Viteză Traseu Montan).

Cu multe emoții și vreo două săptămâni în care am fost pe lista de așteptare, am reușit într-un final să mă înscriu la Bucovăț Hillclimb Challenge, o competiție de viteză în coastă deschisă tuturor pasionaților de motorsport, posesori de permis auto.

Ceea ce veți citi în continuare sunt în mare parte impresii pe care le-am scris chiar în ziua competiției, cu gândul la acest jurnal de pilot.

Experiența numărul 1 este să mă trezesc dis de dimineață. Vă spun, motorsportul nu este pentru cei care se trezesc târziu. Oricum cu o noapte înainte mi-a fost foarte greu să adorm, am visat numai viraje și dreapta 2 lung, ca urmare a recunoașterilor făcute pe traseu în seara de dinainte de concurs. Ba chiar m-am trezit dându-mi seama că dădeam din picioare și schimbat vitezele în somn…pff sunt curioasă dacă asta o să se schimbe vreodată.

6:30 Plec de la hotel spre benzinărie, alimentez, îmi iau un sandwich și o cafea. Intru în vorbă cu fata de la casă care, văzându-mă în combinezon, mă întreabă curioasă dacă am venit tocmai de la București ca să particip la competiție. I-am spus că da și mi-a urat succes.

Ajung pe la 7:00 la fața locului. Ca de obicei apariția mea aici e analizată cu priviri incerte, curioase, poate puțin admirative amestecate cu neîncredere (sau poate e doar în mintea mea).

Agitație, zgomot, povești despre cine ce a mai modificat la mașini…Agitație din nou, să ajungi devreme, să găsești un loc pe marginea drumului, să te muți că vin băieții de la București. Care băieți? Băieții cu drifturile.

Mă bucur că am venit singură de dimineață. Pentru mine e un test de răbdare și curaj. Exact ce voiam, să mă testez iar în condiții necunoscute. Ieși din zona ta de comfort. Trăiește. Experimentează. Ai curaj să îți urmezi visurile.

7:20 Și totuși mă gândesc ce o să fac eu aici…Vizualizez pornirile de ieri, virajele, reperele de pe drum și denivelările din ultima secțiune.

E încă liniște, soare și frig, cam 5 grade. Cred că, așa cum se procedează la orice eveniment sportiv, entuziasmul și spiritul competiției te îndeamnă să ajungi mai devreme. Nu e loc de grabă, nici acum, nici mai târziu.

Nu mi-e frică, sincer. Da, am emoții, e un entuziasm care mă eliberează și mă face să mă concentrez asupra unui singur lucru: mașina mea, colaborarea cu Leușorul (porecla Seat-ului meu Leon), încă necunoscut, asemenea unui iubit cu care sexul e grozav dar încă nu știi cine este cu adevărat. Începem un drum frumos împreună, cu aventuri și povești în motorsport.

7:40

Mai multă lume, încep să vină spectatorii și se schimbă roți. Curând trebuie să vină și numerele de concurs. Sau merg eu să le iau?

7:53

Mi-am luat numerele de concurs și sprijin mașina. Încă nu le-am lipit, de frig și de atâta scris pe telefon mi-au înghețat mâinile și mi-e că o să le lipesc strâmb. Noroc cu „vecinul” de parcare care a văzut că eram în impas și s-a oferit să îmi lipească numerele.

Am văzut maxim 10 fete printre spectatori. Cineva mi-a zis că e fanul meu și că mă susține :)) Apar și fotografii, vorbesc despre cine în ce viraj stă. Cu această ocazie le mulțumesc pentru treaba minunată pe care o fac, fără ei practic nu am exista (nu ești pe internet deci nu exiști, nu?).

Am terminat cafeaua deși oricum m-am trezit. Îmi era foame dar nu pot să mai mănânc. Cred că o să mă bag la loc în mașină la căldură. Încă nu am intrat cu nimeni în vorbă. O oră trece repede când habar nu ai ce să faci…ciudat și paradoxal, dar așa mi s-a părut acum.

11:03

Urcările…Prima urcare nu o uiți niciodată. Următoarele sunt doar încercări de a atinge iar extazul și esența motorsportului.

Norocul începătorului, ajung în dreptul celulei de la start unde aștept parcă o veșnicie (vreo 15 minute) ca să îl adune de pe drum pe cel care s-a împrăștiat înaintea mea. Încurajator.

Cei de la organizare mi-au urat zâmbitori succes și să merg cu calm. Centura de siguranță pare inexistentă, nici nu o simt peste combinezon. Fac o notă mentală pe lista de cumpărături – scaune și centuri Sparco.

Ajung la finish și am parte de timp cu mine. Încerc să îmi potolesc zgomotul din minte și să îmi dau seama unde am greșit. Supravirare și cam mult avânt aiurea. Mai avem 3 urcări dacă ține vremea cu noi. Mai mult calm și mișcări mai hotărâte, mai puțin gaz. Mâinile pe volan, am păstrat obiceiul prost din oraș să uit dreapta pe schimbător. Evident că am pornit ștergătoarele într-un viraj…

Acum de abia încep să mă liniștesc. Am socializat, am învățat când să pornesc camerele de filmat prinse prin mașină și când să mă echipez (cagula și casca). De acum sunt eu cu mine și Leo, trebuie să ne împrietenim mai mult. Trebuie să lucrez la postura de la volan. O dată conștientizat lucrul ăsta totul intră pe modul sport, mișcările hotărâte devin firești, elegante chiar.

Acestea fiind spuse, sper că v-a plăcut și că v-am tentat să îmi faceți o vizită pe 28 iunie, la următorul Bucovăț Hillclimb Challenge.

Mai multe despre mașina cu care am participat o să aflați într-un articol dedicat lui Seat Leon FR aka Leo. Vă spun doar atât: model 2014 stock, deci fără nicio modificare (încă), motor 1.4 TSI 140cp, 250Nm. Am participat la grupa de peste 2000cm și am scos cel mai bun timp în a patra urcare, 1:18:28.

P.S. Era să uit, cu ocazia asta inaugurăm și canalul de YouTube Emoticar cu un scurt filmulet de la Bucovat. Vizionare plăcută!

Drive safe!