Sâmbătă, prima zi de cursă. Cafea fierbinte în aerul rece al Brașovului și miros de mașini de curse. Perfect. Am ajuns în parcul de service încrezătoare și aș putea spune chiar calmă. Știam deja traseul după dictarea pe care mi-o făcusem la recunoașteri.

Primele două urcări mi-a stat în dreapta Bogdan Barbu, fost campion al Cupei Dacia și foarte bun cunoscător al drumului de Poiană, căruia îi sunt recunoscătoare pentru calmul și încrederea pe care mi le-a insuflat, deși știu că i-a fost foarte greu să stea pentru prima oară în dreapta unui pilot, care mai era și fată, și la prima cursă. Așa am scăpat și de cea mai mare frică a mea: că nu știu cum se încălzesc gumele!!

De la o urcare la alta am reușit să scot un timp din ce în ce mai bun. Până la finalul zilei am trăit și experiența unei probleme tehnice care nu mi-a permis să fac ultima urcare din ziua respectivă. Cu toate astea, mă simt norocoasă că le-am trăit (aproape) pe toate la prima mea cursă.

Duminică, ziua a doua, două urcări de recunoaștere și două manșe de concurs.

În ziua a doua am identificat unul dintre cele mai importante ingrediente de care ai nevoie în motorsport. Pe lângă resurse, cunoștințe tehnice, „simțul” mașinii și al traseului, antrenamente și condiție fizică, mai ai nevoie de un lucru: un mindset perfect – butonul de racemode. Pentru că în acele scurte momente, când te afli la volanul unei mașini de curse, nu mai există nimic altceva, niciun alt gând și nicio altă problemă. Concentrarea nu e de 100%, e de 1000%. Iar emoțiile și ezitarea cu gândul la cei de pe margine, care te văd cât de „tare” mergi, nu își găsesc locul.

Chiar dacă nu aveam nimic de demonstrat și tot ce mi-am propus a fost să termin cursa, fără să conteze timpul, am avut emoții în prima manșă de concurs. Am ezitat într-un viraj și mașina a derapat ușor. Sunt foarte fericită însă că, într-o zecime de secundă, m-am redresat și mi-am dat seama ce am greșit. Eram agitată și am pierdut din eleganța și eficiența mișcărilor. Pentru că pilotajul nu este despre mișcări agresive, deși poate părea așa din exterior. Totul se întâmplă fluent și coerent, anticipând întotdeauna unde vrei să mergi cu mașina.

Așadar mi-am schimbat cu totul mindset-ul și pentru a doua urcare mi-am propus să frânez din timp, chiar dacă frânez mai mult, pentru a merge mai curat și a ieși din viraje mai bine. Iar rezultatul a fost neprețuit: un timp cu o secundă mai bun.

Acea secundă infinit de importantă, prin care mi-am demonstrat că am găsit butonul de racemode din mintea mea. O singură secundă care reprezintă atât de multe lucruri: un zâmbet mare pe fața mea, un vis împlinit, perseverență, învățare, emoție, curaj, control mental și pură pasiune pentru motorsport.

Mulțumesc pentru fotografii: Sorin & Mihaela Pop – Rallyzoom.ro, Attila Szabo