E cam ciudat să te aștepți de la un sportiv să se pozeze când face sport – doar are treabă, nu? Să se antreneze, să învețe, să se lupte cu sine însuși și cu toate gândurile care îi trec prin minte, cu limitele fizice sau cu neajunsurile de orice natură. E și mai ciudat să te aștepți ca sportivul să își dorească să facă asta din aceleași motive (pentru care îți dorești tu ca el să facă poze). Sportul nu începe pe teren sau, în cazul meu, în mașină. Nu, competiția începe de acasă, începe din vestiar sau de la micul dejun când ești mai tăcut decât de obicei. Mindsetul de concurs e un lucru care se antrenează exact așa cum îți antrenezi mușchii. 

Cum ar fi să o vezi pe Simona Halep că face un insta story în pauza dintre seturi, sau pe Cristina Neagu cum fuge la bancă, își ia telefonul și își face un selfie între două puncte? Cu toate astea, m-aș bucura să îmi spună și mie cineva de ce mulți oameni de publicitate, PR sau marketing se așteaptă de la noi, sportivii care nu am ajuns încă acolo, în top, să ne pozăm mâncarea din pauză sau scurtele momente personale, de relaxare dintre concursuri. Sunt curioasă care e valoarea adăugată a încă unei poze cu ruj, bujori și o ceașcă de cafea – faptul că e făcută de un sportiv? Voyeurismul ăsta digital se pune între tineri și performanță – pentru că fix mărunțișurile astea condiționează bugetul de sponsorizare, fie că recunoaștem sau nu.

Din experiența ultimilor ani pot spune că “evaluarea” unui sportiv înaintea unui parteneriat se face pe template-ul influencerilor – ce cifre ai, care e contul tău de instagram, cât reach ai și cum arăți când te filmezi și vorbești despre un produs sau o experiență, nu neapărat despre sport. Să fim serioși – dacă nu ai instagram sau pagină de “Athlete” nici nu ești primit la întâlnire, prea puțin contează rafturile cu trofee și medalii. Fuck. This. Shit.

Cea mai absurdă chestie auzită în anii ăștia: postările de la raliu nu sunt “baza” pentru că nu sunt relatable – nu rezonează prea mulți cu ele, trebuie să le arăți oamenilor că ești un normal, ca ei. Știi ceva – we’re not! Sportivii pe care îi cunosc sunt super-oameni, așa cum sunt și jurnaliștii care își petrec zile și nopți cu ei, ca să înțeleagă ce îi aduce de fiecare dată de la start la finish.

Vrei sport? Vino să mă vezi. Citește ce scriu despre asta atunci când simt eu să îți împărtășesc emoțiile, nu atunci când vrei tu. Uită-te la video-uri sau la interviurile cu mine, scrie-mi să ieșim la o cafea dacă vrei să afli mai multe. Dar vino să mă vezi acolo unde totul se transformă – în competiție.

Ești sigur că vrei sport? Pentru că o să mă vezi nervoasă, o să vezi lacrimi, o să îmi stea părul aiurea de la cagulă și cască și cel mai probabil nu o să fiu machiată. După 27 de kilometri prin macadam o să curgă apele de pe mine, dar s-ar putea să vezi cel mai autentic râs al victoriei, ceva ce nu o să îți ofere Netfixul niciodată. Nu o să înțelegi sclipirea din ochii mei când mă așez la volanul mașinii de raliu, dar s-ar putea să te hipnotizeze. 

Vrei să faci un proiect în sport? Atunci hai să vezi că sportul poate să vândă mult mai mult decât o sticlă de suc sau un șampon: vinde speranță și dramă, vinde drumul și perseverența, creativitatea așa cum nu ai văzut-o până acum. Pentru că nimic nu îți activează spiritul inovator așa cum o face lipsa sponsorilor, o accidentare sau pur și simplu o serie de rezultate proaste pe care nu le poți accepta în întregime în parcursul tău sportiv. 

Vrei să faci ceva pentru sport? Love, like, share, talk about or recommend it. Astea sunt lucrurile gratis pe care le poți face, iar copii tăi îți vor mulțumi, pentru că nu vor crește dorindu-și să pozeze pe jumătate goale pe o capotă de mașină, sau pe jumătate amețiți în cine știe ce club.

*Disclaimer:

Eu iubesc ce fac – toată treaba cu blogul, cu postările. Cred că e datoria noastră, a sportivilor, să promovăm cât de bine putem ceea ce facem, nu neapărat ca model, ci pur și simplu ca alternativă a abordărilor comerciale  pe care le vedem în jurul nostru. Astfel spus, nu aș fi investit atâta în raliuri ca să țin tot ce fac în motorsport pentru mine – dacă voiam să fac asta, puteam să ies mult mai ieftin dacă închideam un drum și mergeam acolo cu o mașină cât de tare puteam, când aveam chef. Nu, treaba cu promovarea motorsportului și a sportului în general este despre cum putem influența lumea în bine – iar raliurile, în mod particular, se adresează șoferilor, promovează conducerea defensivă și o abordare responsabilă a traficului rutier.

Ca să învăț cum pot să promovez motorsportul cât mai bine îmi iau inspirația tot din online, de la oameni care poate se încadrează în categoria “influencerilor”. ÎNSĂ când se va “ridica” și (motor)sportul la un nivel respectat și va depăși stadiul de nișă mai mult sau mai puțin neînțeleasă în online? Deep down mi-aș dori să pot să fac măcar un raliu doar ca pilot, cu casca pe cap și mănușile pe mâini, concentrată 200% pe drumul către performanță – fără instagram, fără declarații pentru comunicate, fără poze, fără invitați sau camere de filmat. Aș vrea să mă văd prin lentilele voastre, nu să mă vedeți voi prin ceea ce postez eu. Aș vrea să aflu cum urmăriți voi timpii de pe probe, cum trăiți voi motorsportul și cum îl puteți face cel mai interesant subiect al zilei. 

***

Am scris asta în avion, când ar fi trebuit să fiu la startul festiv la Raliul Aradului, a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri. Nu, n-am bani să “mă plimb”, doar că am învățat că universul lucrează împreună cu tine și îți oferă oportunități de evadare și regrupare atunci când ai nevoie. Așa că am acceptat să plec câteva zile în Franța, la un botez al unei prietene, nu înainte să vă las cu toate astea ca temă de gândire. By the way, unde sunt oamenii faini care vor să facă parte din povestea noastră și să urce pe podium cu noi atunci când punem în aplicare tot ce am învățat până acum – ca sportivi?

#GetTheEdge with Walero Motorsport