“Blue Hero” și Adrenalin – povești și leadership care schimbă lumea

Cariera lui Jochen Neerpasch este genul de poveste care te face să iei o gură mare de cafea și să continui să muncești cu și mai multă ardoare, cu certitudinea că vei putea schimba lumea în bine. Iar când Adrian Mitu a ales să spună cu pensula lui povestea mărcii BMW, legenda eroului albastru s-a cristalizat într-o instalație unică în lume, un omagiu adus contribuției lui Neerpasch în motorsport.

Așa cum am mai spus, eu nu am crescut în lumea raliurilor sau a competițiilor autohtone. De fapt, până acum câțiva ani nu știam ce înseamnă exact acest sport. Așadar, să îl văd în persoană pe Jochen Neerpasch și să îi pot pune întrebări a însemnat oportunitatea de a-mi crea propria perspectivă asupra istoriei, fără filtrul vreunui “intermediar”.

Concluzia este că, după ce am trecut peste pielea de găină și peste senzația că sunt atât de mică încât nu știu ce o să fac când “mă fac mare”, lucrurile cu adevărat valoroase au de-a face tot cu oamenii, nu cu mașinile.

Viziune

Ca să înțelegeți importanța acestui moment, o să recapitulez aici câteva lucruri care îl fac pe Mr. Neerpasch un vizionar:

  • Este creatorul BMW Motorsport, BMW M și al BMW Art Car. Numele “M1”, primul model de BMW M construit vreodată, vine de la Motorsport 1 – prima mașină de motorsport a BMW. Nu a existat nicio altă alternativă, deși oamenii la început englezii îl confundau cu o autostradă. Așa cum a explicat Mr. Neerpasch: “If you have a problem like this now, you go through all the line, so many people discuss the problem… At that time, it was our responsibility. BMW Motorsport GmBh was a relatively small company and we could decide and then you have it. We decided M1 is the first car of motorsport. This was accepted by the board and this was the reason – first car of the M company”.
  • BMW M a început în 1972 cu câteva mașini modificate în atelier, pornind de la cele de serie. Astăzi brandul BMW M a ajuns la o producție de peste 70-80.000 în fiecare an, fiind o companie mai mare decât era Porsche în anii ‘70.
  • În primii 3 ani ai companiei, au jonglat cu 3 discipline în motorsport: raliuri (cu modelul BMW 2002), circuit (debut cu BMW 3.0 CSL) și motociclism, însă s-a renunțat la raliuri pentru a putea susține activitatea celorlalte două.
  • Este primul care a avut încredere să susțină o echipă formată exclusiv din juniori, în premieră mondială în 1975 în Campionatul German, apoi în Formula 1 pentru Mercedes. Unul dintre ei este Michael Schumaher, pe care Neerpasch îl consideră “ probably the best racing driver ever” pentru că se concentra exclusiv pe Formula 1, motorsportul devenind viața lui, muncind non-stop, zi și noapte alături de ingineri pregătindu-și mașina, dorindu-și un singur lucru: succesul.
  • A lansat prima școală de pilotaj a unei mărci auto – BMW Driving Experience
  • Este inițiatorul conceptului de pregătire fizică și psihologică în motorsport. Și nici nu vă puteți închipui cât de diferită este față de alte sporturi, însă despre asta voi povesti cu altă ocazie.
  • Sub conducerea lui s-au lansat modelele iconice BMW 3.0 CSL și BMW M1. Însă lansarea M1 nu a fost lipsită de stres: proiectul începuse bine, Lamborghini era compania aleasă pentru producția mașinilor de test și se știau deja piloții care urmau să dezvolte noul model. Până când Lamborghini a intrat în probleme financiare chiar când trebuia începută producția, folosind banii pentru piese pentru a-și rezolva problemele interne. S-a pus chiar problema cumpărării companiei italiene, însă în final soluția s-a găsit “in-house”. În final, s-au construit mai puțin decât cele 400 de modele necesare pentru a obține omologarea pentru competiții și, așa cum a spus Neerpasch, “to sell cars without a racing activity is not possible” – așa s-a născut o idee exuberantă și imposibilă azi: Procar Championship, o competiție desfășurată în sâmbăta Grand Prix-urilor, care dubla spectatorii și aducea crema piloților de Formula 1 în mașini de GT. Win-win.

Dacă vrei să înțelegi mai bine ce am spus mai sus, trebuie să vezi Adrenalin. Nu este doar un film despre BMW, așa cum nu este doar un film despre motorsport – este mult mai mult de atât. Este o infuzie de lecții de business și relații interumane, combinate cu nebunie, curaj și pasiune. Eu am plecat de acolo hotărâtă să muncesc mult și să îmi setez obiective înalte, cu dorința de a ajunge la bătrânețe să privesc înapoi cu aceeași satisfacție și umor ca protagoniștii documentarului.

Q&A Women in Motorsport

La sesiunea de Q&A am avut foarte mari emoții, însă nu puteam să nu pun următoarea întrebare omului care și-a petrecut zeci de ani la cel mai înalt nivel al motorsportului european și mondial:

“ – Why do you believe there were almost no women (as drivers and engineers) in motorsports in the 70s and 80s?”

“ – That’s true, i don’t know why. You see for example the junior team – We were always very keen at BMW to find and to help young drivers in the process to be successful in formula racing and we started normally to look in the Formula 3 which drivers are competitive and we started to pick up the drivers there and there were no women. At Ford for example they had a known Escort series only for women but this was, if you’d like, a marketing activity, it didn’t produce really a race driver which would be successful in higher formulas. I don’t know why this happened, there was absolutely no reason to pick only men. There were no women. Let’s say in the categories – in car racing and formula 3 racing – if there are let’s say talented women we would have picked them, but at that time they weren’t there.”

Scurt și la obiect: nu ai cum să câștigi dacă nu participi. Așadar, aveți curaj să vă urmați visul – valabil și pentru băieți, și pentru fete.

M&M – Motorsport and Marketing

“Motorsport is a marketing tool for manufacturers. Formula 1 is not for all manufacturers. So it depends what company you are working for. Personally, my racing career was long-distance racing, group C racing, and for me the best race is the world is the 24H race of Le Mans. For a manufacturer it’s useful to race with cars which are close to production. So if the long distance world championship would be popular enough I would prefer this. But at the time when we raced with Mercedes the world championship – we did twice win the world championship – but nobody noticed it because it was on very low level. That is why sometimes you have to go up on in the level which doesn’t suite the technical side as well, but you have more publicity.”

Value

După această întâlnire am rămas cu câteva lucruri valoroase despre leadership și despre cât de importanți sunt oamenii pe care îi alegem ca să ne construim visele. Pentru că, așa cum a spus și artistul Adrian Mitu, „Dincolo de maşini şi tehnologie, poveştile oamenilor sunt mai puternice. Ele creează fascinaţie şi dau consistenţă mărcii.” Este esențial să trăim fiecare clipă cu hotărârea de a schimba ceva în bine, de a câștiga sau de a da tot ce avem mai bun, de fiecare dată.

Jochen Neerpasch a vorbit despre cum totul a funcționat pas cu pas, începând ca mecanic, continuând ca pilot, apoi ca manager, iar la finalul discuției ne-a spus că nu ar putea alege o perioadă preferată și că nu ar schimba nimic pentru că a iubit fiecare parte. Totuși, despre management față de pilotaj spune că este “the more creative situation”. 

Am văzut în acești oameni foarte multă rațiune. Poveștile lor din epoca de aur a automobilismului se scurgeau firesc și sincer, fără modestie, fără presupuneri și fără grija că ar putea “ofensa”, ci cu o asumare deplină a resurselor și muncii care le-au făcut posibile. Și cu un secret pe care l-am mai întâlnit: umorul.

Înapoi în garaj

Deși Jochen Neerpasch a avut foarte multe mașini, a fost nevoit să le vândă când s-a relocat în Anglia. Una dintre ele este M1, preferata lui din toate timpurile. Dintre mașinile de curse la care a lucrat, modelul preferat este BMW 3.0 CSL pentru că este “much more technical oriented than the Capri and more successful”. Preferata contemporană ar fi un M4 pentru momentele când își dorește să meargă pe Nordschleife, dar nu neapărat manuală, fiind interesat de cele mai noi tehnologii. Acum are un BMW X3 35d pentru că are 2 câini și are nevoie de loc. Over and out.

Mulțumesc Alex Șeremet că m-ai invitat să trăiesc o bucată de istorie pe viu!

sursă foto: cover image Emoticar, restul imaginilor BMW România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cupra Tribe: Formentor facelift 2024

Cupra Formentor întoarce capete pe stradă și provoacă întrebări pe buzele privitorilor. Ce marcă e? Câți cai are? Curiozitatea e justificată, Formentor fiind primul model ...

Când montăm anvelopele de iarnă?

Hai să demontăm un mit pe care sigur îl veți auzi foarte des în următoarea perioada: data la care trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă. ...

Stronger Together – Vitesco Technologies devine Schaeffler

Mulțumesc Vitesco Technologies! Bine ai venit, Schaeffler! 1 octombrie a marcat prima zi a fuziunii dintre Vitesco Technologies și Schaeffler. Compania Schaeffler, lider în tehnologie ...

Cupra Tribe: Leon facelift 2024

Poate că sună ciudat, dar acesta este primul Leon pe care îl testez. Când spun “îl testez”, mă refer la un test drive ca jurnalist ...