Jurnalismul auto nu a fost niciodată doar despre fișa tehnică a mașinii. De fapt, acesta este primul lucru pe care îl parcurg rapid atunci când iau o mașină în test, apoi la fel de repede îl las deoparte. Trăim o perioadă în care e greu să vii cu inovații tehnice, iar noutățile care apar pe piață sunt rapid adoptate și declinate de marea majoritate a producătorilor. Așadar, pentru a descoperi cu adevărat o mașină, trebuie să te transformi în actor – îți alegi un rol și te concentrezi să intri în pielea personajului, trăind viața scrisă de regizor. Doar că, plot twist, regizorul ești tot tu: îți alegi o idee de scenariu, îți imaginezi în a cui viață s-ar potrivi cel mai bine mașina pe care o conduci, apoi te transformi.

Cu jocul ăsta în minte am plecat la drum la mijloc de mai, într-un proiect unic în România gândit de Mircea Meșter și implementat de echipa Autocritica, din care mă bucur să fac parte: Cars & Roads by Michelin, adică turul României timp de opt zile cu șapte dintre cele mai noi SUV-uri.

Este al treilea an la rând când particip în tururile lui Meșter și îmi dau seama că “toată treaba asta cu mașinile” este din ce în ce mai mult despre experiență și mai puțin despre specificațiile tehnice. Știu că sună ca un clișeu de marketing, but let me explain. Nu ai nevoie de cea mai puternică motorizare sau de toate opțiunile din catalog ca să te poți bucura de drum, dar și de destinație. Pe de altă parte, poți avea cea mai scumpă și dotată mașină, dacă nu ai un drum care să te bucure și o destinație care să te motiveze, atunci pierzi jumătate din frumusețea poveștii la volan.

Despre asta a fost vorba în Cars & Roads by Michelin: despre mașini, dar și despre locuri magice, oamenii care le-au făcut să fie așa și peisajele care te însoțesc de la răsărit la apus. Este vorba despre drumurile care ne-au purtat dintr-un loc în altul, aceleași drumuri care ne-au făcut să ne uităm și înăuntru, să mai descoperit o bucățică din cine suntem cu adevărat. O experiență prin care am descoperit colțuri de Românie autentică și am desenat câte personaj pentru fiecare mașină condusă.

Ziua 1 – Hyundai Tucson, pe la Amfiteatrul Transilvania către Covasna

Turul a început dimineață, cu briefing-ul de bun venit și nelipsita cafea de la MOL: caramel latte pentru mine (singurul sortiment dulce care mă face să renunț la cafeaua neagră pe care o beau de obicei) și benzină EVO 100 Plus pentru mașini. Ne-am testat toți de covid la Synlab, ca să putem pleca cât mai relaxați în ceea ce a fost primul eveniment auto organizat odată cu relaxarea restricțiilor din pandemie. Am lăsat rapid Bucureștiul în urmă, cu privirea ațintită pe munți. În câteva ore puteam să spun deja despre #CarsandRoads că a început cum nu se poate mai bine: explorând un loc ascuns din vârful Bucegilor, dar și noul Hyundai Tucson, o mașină care ne-a făcut curioși pe toți 18 jurnaliști prezenți în tur.

Am fost prima care a avut ocazia să dea verdictul pentru noul Tucson și mă bucur că am avut șansa să îl conduc chiar pe toate tipurile de drum: traficul de pe centura capitalei, autostradă, virajele de pe Pârâul Rece și chiar și vreo 4 km de drum forestier care te duce din Moieciu la Amfiteatrul Transilvania, oprirea noastră de prânz pentru prima zi de tur. Ca de obicei, anvelopele Michelin Primacy 4 au făcut față cu brio schimbării suprafețelor de rulare, fiind alegerea ideală pentru cei care se aventurează și pe drumurile mai puțin bătătorite.

Pot spune că noul Tucson m-a impresionat. Nu are nicio legătură cu generațiile anterioare: versiunea hibridă testată de mine se numește HEV 1.6 T-GDI și este un duo imbatabil de motor pe benzină cu unul electric de 44.2 kW, cu o putere maximă de 230 CP și cuplu de 350 Nm. De ce spun imbatabil? Pentru că este o mașină de 1.7 tone, încăpătoare, confortabilă, care a consumat în cei 280 de kilometri de astăzi doar 6.9 litri/100 kilometri  (și da, am mers pe Sport cu ea) – iar prețul final este de doar 38.663 euro cu promoția Hyundai. Nici nu îți bați capul cu stațiile de încărcare, dar beneficiezi de avantajele unei mașini mai prietenoase cu mediul, cum ar fi parcarea gratuită.

Pentru că tot vorbeam de mediu, Amfiteatrul Transilvania este un complex ecologic amenajat pe 100 de hectare din munții Bucegi, un loc unde trebuie să ajungi măcar o dată. Dacă nu rămâi peste noapte (pentru că cele câteva camere din căsuțele tradiționale restaurate sunt fully booked pentru următoarele luni), măcar pentru un prânz pe terasa cu vedere spre munții Bucegi și Piatra Craiului. Doar să nu uiți SPF-ul și o șapcă – trust me on this one. Nu știu dacă aerul de munte sau ingredientele locale sunt secretul, dar mâncarea a fost delicioasă cu porții mari, iar seva de mesteacăn recoltată tot local înțeleg că este un elixir natural. Peisajul e cu adevărat incredibil – e genul de loc care te face să fii recunoscător pentru tot ceea ce te-a adus aici și acum.

Revenind la Tucson, am avut ocazia să îl preiau cu o zi înainte de tur și mi-a plăcut în oraș, pentru că știe să meargă și exclusiv folosind motorul electric. Atunci când ești la drum lung, același motor te ajută să ai accelerație instantanee, dar în același timp fină și silențioasă, pe care nu o poți obține din motoarele termice. Are o suspensie confortabilă și un interior pe măsură, cu scaune de piele încălzite și ventilate, sistem multimedia cu Apple CarPlay, sisteme avansate de asistență și siguranță (recunosc însă că aș fi vrut uneori să dezactivez Lane Assist-ul) și un plafon panoramică superb. La exterior, grila redesenată cu luminile de zi full LED încastrate sub forma unor aripi este centru de atracție, iar silueta în întregime reflectă atitudinea acestui nou Hyundai Tucson – inovator, dinamic și totodată primitor. Este un pachet complet, greu de bătut, dar privesc cu entuziasm spre zilele următoare! Asta și pentru că am ajuns deja în Covasna, la Hotel Monte Cervo Spirit & Spa, gazda noastră din prima seară. E un loc liniștit pe o alee din pădure, unde din păcate mâncarea a lăsat mult de dorit atât la cină, cât și la micul dejun. #Numazic, pentru că știu că voi, cei care citiți, apreciați recomandările sincere.

Ziua 2 – Kia Sorento, prin Meșendorf 65 către Hotel Privo, Târgu Mureș

A fost suficientă o cafea slabă (nici nu aveam opțiuni mai bune) ca să mă obișnuiesc cu mașina din a doua zi: Kia Sorento. Urcându-mă în el imediat după Hyundai Tucson, am perceput Sorento ca fiind o idee mai robust, deși este practic aceeași mașină cu un alt nume și altă caroserie. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de interesant: habitaclul este mai bine izolat și pur și simplu felul în care am auzit și am simțit motorul la drum lung mi s-a părut mai firesc. Testul a fost cu atât mai precis cu cât afară ploua, așa că am apreciat și mai mult feeling-ul din interior.

Practic, am condus aceeași mașină cu o caroserie mai mare și cu 100 de kilograme mai grea, echipată cu exact același motor HEV 1.6 T-GDI benzină + electric, tot cu tracțiune integrală și cutie de viteze automată în 6 trepte. Mi-a plăcut mai mult selectorul de viteze și faptul că am putut dezactiva mai ușor din meniul principal diverse sisteme de siguranță cum ar fi lane-assist (care uneori făcea exces de zel), deși în teorie este aceeași interfață multimedia. Sorento e o mașină mai spațioasă și are chiar și opțiunea de 7 locuri. Dar nota de plată nu are nicio șansă să mă convingă – 57.350 euro pentru modelul testat de noi în echiparea Premium (mai există Premium+), cu 19.000 de euro mai mult decât pentru Tucsonul de ieri! Realist vorbind, pentru câțiva centimetri de spațiu în plus și unele detalii funcționale (port USB în scaunele din față, accesibile de pe bancheta din spate), plătești echivalentul unei mașini de clasă mai mică!

M-a convins în schimb desertul mâncat în pauza de prânz – de data asta, într-un loc mai mic și mai ascuns decât Amfiteatrul din prima zi, undeva între Brașov și Târgu Mureș pe stânga (a se aprecia skill-urile mele de copilot). Este vorba de Meșendorf 65, o șură restaurată și reconfigurată în loc de luat masa de doi bucureșteni mutați aici în urmă cu câțiva ani. Dacă vă întrebați cât de bine au prins secretul preparatelor locale, vă zic doar atât: am mâncat două porții din supa de chimen, miel la cuptor dar și puțin din vita cu legume, plus prăjitura de care am amintit mai devreme, făcută din lapte, unt, smântână și mălai (cred). Chiar dacă nu gătesc, pentru prăjitura asta mi-aș lua combinezonul ignifug de la raliu și aș face o incursiune în secretele cuptorului din bucătărie, doar că bucătăreasa nu a vrut să-mi spună rețeta! Așa că trebuie să revin la Meșendorf 65, măcar de dragul prăjiturii care mi-a rămas în gând până seara, când am ajuns în Târgu Mureș.

Am încheiat ziua a doua din #CarsandRoads by Michelin cu fine dining la Hotel Privo, unul dintre cele mai faine hoteluri din țară, unde am și avut norocul să prind o cameră superbă, luminoasă, chiar pe colț – la fel ca aeroporturile, asemenea locuri mă inspiră să scriu mai mult și mai bine.

Ziua 3 – Mazda CX-30 ne duce la castel

De data asta cafeaua a fost bună, soarele și-a făcut apariția încă de dimineață și entuziasmul meu a crescut și el, pentru că urma să testez ediția aniversară de 100 de ani a Mazda CX-30. 

Puține lucruri îmi plac mai mult ca o mașină care mă face să zâmbesc prin felul în care se conduce. Și fix asta am pățit în ziua 3 din Cars & Roads by Michelin, încă din primii kilometri la volanul lui CX-30. Este o mașină care te invită să fii prezent și să te bucuri de drumul care ți se așterne în față: vine cu o cutie manuală în șase trepte și te lasă și să frânezi cu stângul, fără să îți taie elanul. Motorul este un 2.0 litri benzină cu 186 CP, dar cu un cuplu de doar 240 Nm, din cauza faptului că este aspirat. Din același motiv este și o mașină relativ zgomotoasă atunci când mergi sportiv cu ea, puterea maximă fiind la 6000 rpm, dar vine cu un sistem audio Bose care ameliorează plăcut situația. 

Mi-a plăcut tare mult Mazda CX-30 pentru că se mulează pe stilul fiecăruia de condus. Nici măcar nu are mai multe moduri, adică tradițional “buton” de Sport – butonul e la tine, în funcție de ce drum ai de făcut și cât chef ai pe moment. Noi am înregistrat un consum de 6.7 litri/100 kilometri, deci tehnologia motorului Skyactiv-X mild hybrid își face simțită prezența. În spiritul japonez, experiența de la volan este lipsită de artificii digitale sau stilistice. CX-30 afișează informațiile din bord într-un mod curat și funcțional, iar interfața multimedia este prietenoasă, clar structurată și fără invenții tehnologice pe care nu le vei folosi niciodată. Meniul îl poți folosi ușor la volan, printr-un controller rotund, similar cu iDrive de la BMW. Totul este intuitiv și direct, iar această claritate mi se pare o gură de aer proaspăt într-un segment din ce în ce mai creativ, nu întotdeauna în sensul pozitiv.

Este dotată cu sistemele uzuale de siguranță pe care te-ai aștepta să le vezi în 2021 (pilot automat cu menținerea benzii și a distanței, camere de parcare), pe care le poți activa sau dezactiva ușor, folosind comenzile de pe volan sau din meniul principal. În plus, ține minte preferințele tale și nu le activează automat la următoarea pornire, ceea ce mi se pare firesc. Modelul testat de noi este GT Plus, într-o ediție aniversară de 100 de ani, care vine cu o serie de detalii subtile atât la interior, cât și la exterior. Ca design nu am ce să îi reproșez, este atent studiat și aduce în habitaclu o simplitate firească, care parcă îți faciliteaz conexiunea cu mașina. Prețul final este de 31.790 de euro, pentru o mașină pe care eu nu aș încadra-o la SUV-uri, ci pur și simplu în categoria mașinilor medii, iubibile și plăcut de condus în orice situație.

Atât de mult mi-a plăcut Mazda, că nu m-aș fi oprit la masa de prânz. Pe de altă parte, știam că ne așteaptă un nou festin culinar la Castelul Bethlen-Haller, o bijuterie arhitecturală salvată de Jidvei și transformată astfel în simbolul mărcii. Castelul este situat între Târnăveni și Blaj, un drum frumos, dar pe care nu ai ajunge mergând pe rutele uzuale recomandate de Waze sau Google Maps când călătorești în Transilvania.

La fel ca în celelalte pitstopuri de prânz, și la Castelul Bethlen-Haller se pune accent pe ingredientele locale. Am servit ciorbă de cocoș, iepure la cuptor și o plăcintă de casă cu afine. Apoi am vizitat castelul, care are o cramă cu o colecție spectaculoasă de vinuri și un loc pentru degustări, dar și câteva locuri de cazare chiar în castel. 

Numită și Cetatea de Baltă, construcția a fost fost ridicată în anii 1615-1624 de către Miklos Bethlen, Cancelarul Transilvaniei. Clădirea cu subsol, parter și un etaj este înconjurată de un șanț de apărare, care nu a fost niciodată umplut cu apă întrucât castelul nu a avut rol de apărare. Are un plan rectangular renascentist fără curte interioară, cu patru turnuri amplasate în colțuri. Un al cincilea turn a fost alipit unei fațade secundare și găzduiește o scară spectaculoasă din lemn construită sub formă de evantai folosind exclusiv îmbinări din lemn, tehnică atipică perioadei. Pereții acestui turn găzduiesc o colecție impresionantă de ceasuri cu pendul, câte unul pentru fiecare an din viața domnului Liviu Necșulescu, care s-a stins chiar în acest an, la 91 de ani. 

Între 1770-1773 castelul a fost renovat și a primit elemente baroce, printre care se numără frontonul intrării principale, care include și actuala scară de acces către etaj. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, castelul a fost vândut familiei Haller, în posesia căreia a rămas până în momentul exproprierii din 1948. (conform istoric Irina Leca)

În perioada comunistă, castelul a funcționat ca secția de șampanizare a IAS Jidvei. Din păcate, în aceeași perioadă tot mobilierul original a dispărut iar castelul a fost parțial vandalizat: chiar și parchetul a fost scos și folosit ca lemne de foc. S-au păstrat ancadramentele din piatră ale ușilor, sculptate în stil renascentist, dar și scara către subsol, din stejar vechi de sute de ani. După anul 1989, castelul a fost revendicat și retrocedat familiei Haller, de la care a fost cumpărat de familia Necșulescu, proprietarii Jidvei. Aceștia l-au restaurat conform cu originalul și l-au transformat în simbolul Jidvei, castelul regăsindu-se în sigla producătorului de vin. Anexele au fost și ele restaurate și transformate în spații suplimentare de cazare, iar capela romano-catolică a fost renovată și redată comunității locale. 

Cu mintea pierdută încă în imaginea unor vremuri demult apuse, dar și cu bucuria că nu am stat degeaba în facultate la cursurile de istoria arhitecturii, am luat drumul Clujului unde ne-am cazat la Sungarden Golf & Spa. Hotel e amplasat într-un loc frumos de lângă Cluj-Napoca, oamenii foarte amabili, dar camerele au nevoie urgent de o renovare și o desprăfuire. Am profitat de faptul că spa-ul era deschis și m-am relaxat cu un masaj binemeritat după trei dimineți și seri de încărcat și descărcat un mare troller în fiecare portbagaj testat cu simțul răspunderii.

Ziua 4 – Mercedes-Benz GLB, prin bucătăria slovacă de la Huta Slavia către Oradea

A patra zi din Cars & Roads by Michelin m-a făcut să îmi dau seama că uneori chiar și eu mă pot plictisi la volan, dacă drumul pe care îl am de parcurs e de la Cluj la Zalău. Dar m-am motivat cu o înghețată în scurta pauză de la MOL, la timp pentru virajele care ni s-au așternut sub roți de îndată ce am virat stânga către Șimleul Silvaniei.

Destinația de prânz a fost Huta Slavia, un popas simpatic cu specific slovac. Am gustat mai multe feluri de mâncare tradiționale, porții mult prea mari, dar senzaționale. Am început cu o plăcintă cu cartofi numită poleniak pentru care probabil mai am și acum de făcut genuflexiuni la sală. Am continuat cu câteva găluște cu varză și cu brânză, un fel de gnocchi slovac. Am păstrat loc și pentru vedeta zilei, burgerul de bizon care a fost gustos, o carne similară cu cea de vită. Nu am mai stat la papanaș pentru că riscam să nu mă mai pot mișca, așa că vă recomand să veniți aici flămânzi, pentru că merită.

În ciuda burgerului de bizon, tot mi-a fost greu să îmi găsesc cuvintele după experiența cu Mercedes-Benz GLB. Nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că este exact cum mă așteptam să fie: un SUV entry-level din gama premium, GLB este mai mare decât GLA, mai cuminte decât GLC Coupe cu a sa siluetă futuristă și mai accesibil decât majoritatea modelelor din gamă. Cu un preț de pornire mai mult decât rezonabil de 37.940 de euro pentru versiunea cea mai slabă (1.3 litri benzină cu 136 CP), cheia succesului pentru GLB este modul în care îl personalizezi cu opțiunile disponibile.

Modelul testat de noi este echipat cu motorul de 2.0 litri benzină (224 CP și 350 Nm) și are un preț final de 60.449 de euro, care include opțiunile de Linie AMG, sistem Keyless Go, scaune față încălzite, Apple CarPlay (doar cu cablu) sau cameră 360 pentru parcare. Tracțiunea integrală 4MATIC împreună cu transmisia automată în 8 trepte își fac treaba bine în orice condiții, dar consumul sare de 11 litri/100 de kilometri dacă te înfigi în ea pe modul Sport. Plus că padelele reacționează leneș, ceea ce le face relativ inutile.

Ce nu mi-a plăcut deloc este modul în care intervine Lane Assist-ul: GLB îți pune o frână destul de zgomotoasă care ne-a luat chiar și pe noi prin surprindere, obișnuiți fiind cu tot felul de intervenții tehnologice. Mi se pare chiar o alertă periculoasă pentru șofer, însă cu acest sistem dezactivat ne-am bucurat din plin de confortul și eleganța unui Mercedes-Benz veritabil, până la gazda acestei seri – DoubleTree by Hilton Oradea. 

Am profitat de cele câteva ore libere rămase până la cină ca să luăm la pas Oradea. Mai fusesem acum vreo 10 ani și am rămas și atunci impresionată de curățenia orașului, dar acum chiar m-a dat pe spate felul în care a fost renovat centrul orașului. Încă sunt câteva șantiere, dar mă bucur să văd că încă există orașe care își respectă și valorifică arhitectura. Cu siguranță mă voi întoarce ca să îl descopăr în detaliu, timp de câteva zile.

Ziua 5 – Suzuki Across, prin Apuseni către Saca 42 

Dacă ieri ne-am răsfățat în “hainele bune” la bordul elegantului Mercedes-Benz GLB, în ziua a cincea din Cars & Roads by Michelin ne-am încălțat din nou bocancii și ne-am pregătit de aventură. Spun asta pentru că Suzuki Across este un plug-in hybrid mi-a inspirat încredere în ceea ce privește aptitudinile lui de a rula pe macadam sau pe trasee montane. Interiorul nu este pretențios, accentul fiind pus pe funcționalitate și rezistență, în detrimentul finisajelor deosebite sau tehnologiilor inovatoare. 

Cu toate astea, virajele de la marginea munților Apuseni i-au scos în evidență și aspectele care pot fi îmbunătățite. Ca mai toate hibridele din tur, Suzuki s-a dovedit a fi zgomotos dacă îl conduci mai dinamic, transmisia CVT accentuând acest disconfort. Însă Across nu este făcut să fie condus sportiv, ci isteț: are o ușoară senzație de ruliu pe asfalt și o suspensie confortabilă, care combinată cu o gardă mare la sol de 19 centimetri îl face ideal pentru drumuri mai puțin bătătorite. Totul este completat de anvelopele versatile Michelin CrossClimate, care fac echipă perfectă cu setările mai sus amintite.

Pe un asemenea drum mai puțin popular am ajuns la Saca 42, pit stop-ul nostru de prânz din ziua a cincea. Am ajuns într-un colț de rai din mijlocul naturii, o oază de verdeață și aer curat din care greu ne-am dat duși. Gazdele noastre, familia Lezeu, au transformat o casă veche de 100 de ani într-o casă de oaspeți cu patru camere de cazare, ideală pentru un city break cu mâncare bună și ore de liniște la umbra pomilor din livadă.

Saca 42 a fost pentru mine locul preferat din toate cele vizitate la prânz în Cars & Roads by Michelin. Nu doar pentru că am mâncat câte două porții din absolut fiecare fel (și am plătit pentru excesele astea la sală, când m-am întors din tur), dar și pentru căldura gazdelor noastre. Ingredientele au fost la propriu recoltate din grădina bunicii, care s-a implicat activ în pregătirea platourilor tradiționale cu aperitive, a supei de găină cu tăiței de casă, a cotletului de porc și a prăjiturilor magnifice cu vișine și brânză. Este locul care mi-a adus un dor teribil de “țara mea”, locul din Argeș unde am copilărit printre căpițe de fân și livezi infinite.

Când în sfârșit ne-am urnit de la masă, am revenit în modul de explorator la volanul lui Suzuki Across. Ce este reprezentativ pentru acest model este motorizarea plug-in hybrid, care aduce laolaltă un motor de 2.5 litri pe benzină cu două motoare electrice care îi oferă o autonomie pur electrică de până la 75 de kilometri. Puterea maximă astfel obținută este de 306 CP, iar consumul pe care noi l-am avut astăzi dând târcoale munților Apuseni este un fabulos 4.9 litri/100 kilometri, care a crescut la 5.6 litri/100 kilometri după ce am intrat pe autostradă. Asta îl face cu adevărat un SUV ideal pentru viața cotidiană de oraș, care își arată calitățile când îl scoți la drum lung prin țară, unde nu trebuie să îți faci griji dacă nu ai o stație de încărcare. Prețul pentru Across în echiparea Luxus este de 50.150 de euro.

După cinci zile de muncă intensă, care a presupus sute de kilometri conduși pe drumuri virajate la volanul celor mai noi mașini de pe piață, degustarea în pauza de condus a unor mâncăruri delicioase, în locuri cu poveste și suflet, am ajuns în punctul în care aveam nevoie de o pauză. Așa că ne-am cazat la Theodora Golf Club. Știu, nici eu nu m-aș fi compătimit dacă eram în locul vostru. 🙂

Ziua 6 – Debutul la club pe terenurile de la Theodora Golf Club

Pentru că paragraful anterior trebuie citit cu un aer glumeț, evident că ziua de “odihnă” din tur a fost de fapt o pauză activă, în care am învățat un nou sport și am avut de filmat câteva interviuri și impresii la cald despre Cars & Roads by Michelin.

Aparent am o atracție aparte pentru sporturile scumpe, așadar bineînțeles că m-am îndrăgostit de golf chiar de la prima mea lecție, ținută de jucătorul Andrei Bădiță, instructor Theodora Golf Club. Am aflat că la crosă se spune de fapt “club” și că e un sport mult mai solicitant din punct de vedere fizic decât pare la prima vedere. Am descoperit câte tipuri de club există și am aflat care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi ca să poți deveni jucător de golf, cât costă să participi la turnee și care sunt premiile. Am exersat intens lovitura mingiilor de golf, cu gândul că dacă îmi descopăr acum vreun talent ascuns aș putea chiar să mă autofinanțez la raliuri, pentru că în golf măcar există premii în bani.

Mi-am descoperit câțiva mușchi pe care nu prea îi folosesc în mașina de raliu, dar m-am bucurat să remarc câteva similarități atât între golf și tenis, cât și între golf și motorsport, pentru că în ambele sporturi contează enorm privirea și concentrarea. Proverbialul “eyes on the ball” capătă acum tot mai multe valențe. 

După un scurt somn de prânz, am ales să servesc o cină ușoară sub forma unei salate cu brânză de capră și a unor creveți saganaki, privind apusul superb peste terenul de golf. Până la Cars & Roads by Michelin nu m-aș fi gândit că un resort de golf ar fi o destinație interesantă de vacanță. Îmi părea ceva exclusivist și complicat, dar mă bucur că am descoperit la Theodora Golf Club o atmosferă prietenoasă și o oportunitate de a învăța lucruri noi, în ideea de relaxare activă.

Ziua 7 – BMW X7 xDrive 40d prin istoria sașilor din Transilvania

În ziua 7 din Cars & Roads am avut întâlnire cu regele turului. Cea mai puternică, cea mai mare și cea mai  scumpă mașină din tur, BMW X7 xDrive 40d joacă în altă ligă. După 6 ani de arhitectură nu credeam că e posibil să învăț culori noi – iată că BMW îmi arată că în fiecare zi poți învăța ceva nou, cum ar fi că griul poate să aibă tente calde prin irizații aurii, o culoare gustoasă numită Gri Dravit care te duce cu gândul la o glazură prețioasă.

Aș spăla mașina asta în fiecare zi doar ca să o admir – aș avea și ce, pentru că la cei 5,1 metri lungime (și 7 locuri) și fix 2 metri înălțime, X7 este cea mai mare mașină a bavarezilor. Eu aș vedea-o potrivită pentru cei pregătiți pentru imprevizibil. Oameni care și-au construit deja o carieră, o familie, un demers antreprenorial și au realizat că se pot bucura de viață din plin dacă acceptă cu sufletul deschis provocările și aventurile care vin spre ei. Vrei să înveți kite-surfing? Ai loc pentru echipament, dar și pentru prieteni. Te apuci de raliuri? Ai cârlig de tractare și 700 Nm cuplu ca să te deplasezi remorcând o mașină de curse pe platformă fără să gâfâi până la destinație.

Despre dotări pot spune că are absolut tot ce îți poate trece prin minte, de la controlul sistemului multimedia prin gesturi, la suport de pahare cu încălzire și răcire, sistem Night Vision cu recunoașterea pietonilor (testat de mine anterior, extrem de util și impresionant). Și bineînțeles Apple CarPlay wireless, un standard al modelelor BMW pe care îl consider obligatoriu în segmentul premium, indiferent de clasa mașinii despre care vorbim.

Cu toate comenzile de care ai putea avea vreodată nevoie la vârful degetelor, am ajuns parcă prea repede la destinația de prânz: Transilvania Cincșor, unde am descoperit o casă de oaspeți reamenajată în stil săsesc dintr-o fostă școală germană. Prânzul a fost și de data aceasta delicios și împotriva oricărei diete, cu preparate tradiționale: ciorbă de cartofi cu afumătură, obrăjori de vițel cu ardei copți și tartă de rubarbă. Am savurat apoi o cafea în sala de lectură a casei de oaspeți, unde proprietarii, soții Michael Lisske și Carmen Schuster, ne-au povestit despre istoria sașilor din Transilvania și demersurile lor de a păstra vii tradițiile comunității săsești. Ei sunt unii dintre ultimii sași din zonă și au făcut o treabă extraordinară restaurând și Biserica Evanghelică Fortificată de lângă casa de oaspeți, un monument care datează din 1421 și care poate fi vizitat oricând. Am plecat de la Cincșor cu o profundă apreciere pentru eforturile oamenilor de a promova locurile deosebite ale României, puțin tristă pentru faptul că aceasta a fost ultima destinație de vizitat din tur. 

Am ajuns pe seară la Wolkendorf Bio Hotel & Spa, un loc care din păcate a dezamăgit atât prin experiența culinară, cât și prin interacțiunea cu cei de la recepție și restaurant, dar și prin condiția camerelor de cazare. Nu îmi place să dau feedback negativ, însă cu siguranță sunt multe alte destinații frumoase în jurul Brașovului care nu sunt luate prin surprindere de oaspeți.

Noroc că experiența de la volanul “catedralei” s-a ridicat la nivelul așteptărilor și reflectă sloganul mărcii BMW: Plăcerea de a conduce. Nu resimți neplăcut dimensiunile mașinii, iar motorul diesel 3.0 litri în 6 cilindri este surprinzător de silențios, lăsând totuși să ajungă la urechile tale un mârâit plăcut.  Transmisia automată Steptronic în 8 trepte și suspensia Executive Drive Pro adaptivă își fac treaba minunat în orice condiții, iar la volan simți diferențe semnificative între modurile Comfort și Sport, atât ca răspuns al pedalei de accelerație, cât și ca dinamică pe șosea și felul în care mașina stă pe viraje. Cireașa de pe tortul de 118.197 de euro este faptul că motorul este Mild Hybrid, așadar beneficiezi de avantajele “verzi” ale mașinilor mai prietenoase cu mediul. 

Ziua 8 – DS 7 Crossback E-Tense 4×4 Rivoli ne duce acasă

Dacă în ziua 7 am condus regele turului, BMW X7, ultima zi a turului Cars & Roads ne-a adus o întâlnire cu prințesa turului – DS 7 Crossback. O mașină desenată ca o bijuterie cu diamante, atent sculptată și asamblată pentru o experiență unică. Primii kilometri mi s-au părut dificili, pentru că întreg habitaclul se simte saturat de forme fără fond, mai exact o interfață multimedia greoaie și o serie de butoane dificil de utilizat la primul contact cu mașina, din cauza poziționării. Nu înțeleg minimalismul butoanelor de pe volan în detrimentul controller-ului pentru pilot automat, amplasat în spatele volanului, într-un loc din care nu vezi ce butoane apeși. Aceeași nelămurire o am și cu padelele, care sunt mici și poziționate fix, pe coloana de direcție, astfel încât dacă virezi chiar și mai puțin de un sfert de tură, nu le mai poți folosi. Cu toate astea, este o mașină plug-in hybrid puternică, cu o putere maximă totală de 300 CP și un cuplu maxim de 520 Nm benzină + electric. Are o autonomie pur electrică de 54 km, tracțiune integrală doar pe modul 4WD și un comportament variabil pe șosea, în funcție de modul selectat. Suspensia este moale, ceea ce o face mai degrabă plăcută în oraș sau pentru un stil de condus mai domol. Anvelopele Michelin Energy Saver cu care a venit echipată contribuie și ele la un consum redus de combustibil, fără să facă vreun compromis la capitolul siguranță.

Mi-am dat seama că DS este genul de marcă pe care o alegi ca să fii diferit, fără să ieși în evidență într-un mod exuberant. Cu siguranță te poți obișnui cu sistemul multimedia în așa fel încât gesturile de la volan să devină intuitive, iar prețul final de 60.179 de euro include echipările de top din versiunea Rivoli Grand Chic, dar și acel je ne sais quoi pe care celelalte mașini din tur nu îl au.

Cu toate aceste amintiri proaspete în memorie, ne-am așezat la un pahar rece de limonadă pe malul lacului Snagov, unde am servit un ultim brunch pe terasa MooD, înainte să ne luăm rămas bun după o aventură de neuitat. Până la următoarea întâlnire, sper că turul Cars & Roads by Michelin v-a inspirat pentru călătoriile viitoare și v-a făcut curioși să testați mașinile de care noi ne-am bucurat în aceste opt zile prin România.

Imaginile din turul Cars & Roads by Michelin au fost surprinse de fotografii Ciprian Mihai și Bogdan Paraschiv și procesate pe laptopurile oferite de Server Config. Galeria foto este completată de instantaneele surprinse de Nokia 8.3 5G, vârful de gamă al Nokia Mobile.