Cum a fost pe partea corectă a mașinii…

Deci, ia spune-mi: cum a fost la raliu? Ce ai făcut? Cum ți s-a părut? Întrebarea este pe buzele tuturor, sub o formă sau alta. Iar eu încă mă dezmeticesc.

Voi fi extrem de sinceră: a fost foarte greu. Obositor, stresant, un rollercoaster emoțional și o concentrare de oțel pusă la încercare în feluri care, uneori, m-au luat prin surprindere.

Știam că va fi așa, mi s-a spus – Raliul Brașovului – vreme capricioasă, poate cel mai greu raliu pe asfalt. Babarunca – regina probelor speciale – cu toate astea, am învățat extrem de multe lucruri și pentru asta sunt pe de o parte recunoscătoare, pe de alta sunt entuziasmată pentru următorul raliu. Cum s-ar spune…The game is on.

Am mai spus-o și o să o mai spun: motorsportul nu este despre cine are cea mai rapidă mașină sau cei mai mulți bani, nici despre condiția fizică. Desigur, nu spun că toate astea nu contează. Dar raliurile sunt, în mod special, despre mindset.

 

Rally tip #1: Organizat sau spontan, lasă loc pentru neprevăzute…

Eram conștientă de faptul că trec de la coastă la raliu… aproape. Am început să simt diferențele cam cu două zile înainte de startul competiției când… căutam disperată să împrumut un intercom! Știți voi, așa numita stație, micul obiect agățat de rollbar la care ne conectăm căștile, care au câte un microfon atașat, în așa fel încât copilotul să dicteze pe parcursul probei traseul…

Ultimul timp din clasament, primele lupte câștigate…

…cu mine însămi:

La Shakedown, după prima răsucire la câțiva centimetri de copaci, învățând comportamentul anvelopelor de curse Michelin, cu care am avut contact pentru prima dată chiar atunci. M-am redresat și am mai făcut încă două treceri.

Rally tip #2: Never give up… sau arta de a te lua la întrecere cu tine însuți.

S-a întâmplat pe PS4 (proba specială numărul 4) – Babarunca, când am mers până la capăt într-un ritm susținut, în ciuda faptului că m-au depășit 3 mașini. Am auzit chiar că la un moment dat apăream abandonate pe rezultatele live… ?

Last but not least, ultima luptă câștigată a fost chiar la sosirea ultimei probe, coborârea din Poiana Brașov pe ninsoare, când mi-am atins obiectivul: am terminat cu bine raliul, primul meu raliu în calitate de pilot.

Weekend plăcut și urmați-vă visul!

Mulțumesc pentru fotografii: Sorin & Mihaela Pop – Rallyzoom.ro, Rally Cow, Adrian Torjoc & Bogdan Barabaș – A&B, Black Ice – Photography

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cupra Tribe: Formentor facelift 2024

Cupra Formentor întoarce capete pe stradă și provoacă întrebări pe buzele privitorilor. Ce marcă e? Câți cai are? Curiozitatea e justificată, Formentor fiind primul model ...

Când montăm anvelopele de iarnă?

Hai să demontăm un mit pe care sigur îl veți auzi foarte des în următoarea perioada: data la care trebuie să schimbăm anvelopele de iarnă. ...

Stronger Together – Vitesco Technologies devine Schaeffler

Mulțumesc Vitesco Technologies! Bine ai venit, Schaeffler! 1 octombrie a marcat prima zi a fuziunii dintre Vitesco Technologies și Schaeffler. Compania Schaeffler, lider în tehnologie ...

Cupra Tribe: Leon facelift 2024

Poate că sună ciudat, dar acesta este primul Leon pe care îl testez. Când spun “îl testez”, mă refer la un test drive ca jurnalist ...