Copilot Predator

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on pinterest

Exact acum un an, la Transilvania Rally 2015, învățam cum se face dictarea de raliu și ce ar trebui să facă un copilot.

Iar acum, aparent, am reușit să învăț și să evoluez suficient de mult pentru a fi upgradată de la Dacia la Mitsubishi. Sau cel puțin așa m-a anunțat GG la telefon, când m-a întrebat dacă vreau să stau în dreapta lui Lucian Preda, într-un Mitsubishi Evo IX de clasa 11.

Trebuie să încep cu un mare Mulțumesc! pentru Lucian. Povestea lui Predator, așa cum îi spun apropiații, a început încă din 1990, la volanul unei Dacii 1310. El, ca mulți dintre oamenii valoroși pe care am avut onoarea să îi cunosc în motorsport, a crescut în Cupa Dacia veche, așa cum o numește el. Acum, după numeroase podiumuri obținute, printre care se numără mai multe titluri de vicecampion național, a ales să concureze cu un Mitsubishi Evo de clasa 11. Cum a spus în glumă – ei, dinozaurii, aleg să își continue pasiunea fie la istorice, fie la clasa 11.

Pentru a fi pe înțelesul tuturor, clasa 11 include mașinile cu omologare expirată și/sau echipamente sau componente neomologate/cu omologare expirată. Mașinile sunt mai mult sau mai puțin un colaj făcut după stilul, sufletul și bugetul fiecărui pilot, cu diferite specificații și setări care pot să difere de variantele omologate.[vc_single_image image=”633″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”637″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”629″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”]Primul contact cu mașina l-am avut la încolonarea pentru startul festiv, când, în drumul scurt dintre Polus Center și Piața Unirii, Lucian mi-a explicat ce face fiecare buton din mașină. Față de micuțul Logan sau Sandero, m-am simțit brusc ca într-o scenă din Star Trek și recunosc că am privit puțin neîncrezătoare zecile de cabluri de la picioarele mele.

Au urmat apoi sfaturile colegilor de raliu care, uimiți poate de promovarea mea în categoria greilor, m-au avertizat că ritmul este mult mai ridicat decât cel cu care eram obișnuită. Nu pot să spun decât că nu mi-a fost nicio clipă frică, iar asta se datorează calmului desăvârșit și generozității cu care Lucian îmi dădea feedback obiectiv după fiecare probă pe care am dictat-o. Viteza mare nu mi-a fost deloc un impediment, iar capacitatea de frânare a mașinii pe acele de păr de la sfârșitul PS Beliș m-au făcut să înțeleg de ce mașina asta e atât de mișto.

Provocarea adevărată rămâne la nivel de încredere reciprocă, așa că vreau să vă povestesc ce nu se vede de afară despre relația pilot-copilot. Copilotul este un fel de suport organizatorico-moral al pilotului. În mod normal, un echipaj se sudează de-a lungul multor kilometri parcurși împreună, copilotul ajungând să citească starea mentală a pilotului înainte și în timpul cursei, iar pilotul având încredere deplină în ce i se dictează. Desigur, în cazul echipajului nostru, obiectivul a fost să terminăm cu bine cursa, fără vreo miză anume în afară de oportunitatea mea de a învăța de la Predator și a lui de a-și testa adaptabilitatea într-o situație neobișnuită.[vc_single_image image=”628″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”634″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”]Cât despre experiența mea, lista de responsabilități s-a rezumat la:

  • Preluarea documentelor raliului (roadbook, regulament, colante cu numere pentru mașina de recunoaștere și cea de curse, ecusoane, goodie bags) și a GPS-ului.
  • Cunoașterea în detaliu a regulamentelor
  • Configurarea programului de recunoașteri, parcurgerea probelor și scrierea/verificarea dictării, apoi copierea ei pe curat pentru cursă (nu toți fac asta, însă pentru mine este o metodă foarte bună de a-mi structura cât se poate de exact proba în minte și de a sublinia posibilele capcane sau zone periculoase/rapide/dificil de dictat). Până aici m-am descurcat.
  • Calcularea necesarului de combustibil pentru cele două zile de raliu și păstrarea legăturii cu echipa tehnică pentru alimentarea suplimentară(lucru nou pentru mine, Mitsubishi-ul nostru consumând aproximativ 1l/km de probă specială). Ei bine, aici a fost greșeala nr.1: de grabă sau emoție, am calculat greșit ora la care trebuia să ne întâlnim cu mecanicul. Asta + traficul de la ieșirea din Cluj prin Florești = am așteptat 20 de minute, ajungând la limită la următoarea probă specială. Din fericire, a doua zi am nimerit ora. Din nefericire, mecanicul nu a mai găsit locul de întâlnire. Dar totul e bine când se termină cu bine, right?
  • Parcurgerea cu exactitate a traseului specificat în roadbook pentru a ajunge dintr-un punct în altul (de la parcul de service la probele speciale sau de la o probă la alta). Da, și aici am greșit o intersecție și ne-am întors vreo 100m. Și nu oriunde, ci în zona Shakedown-ului, pe unde mai trecusem de vreo 7 ori…
  • Calcularea timpului de etapă și pontarea la timp (la minutul nostru) în diferitele puncte de control orar. De data asta am stat bine cu calculele.
  • Dictarea efectivă a probelor… Aici sunt multe de vorbit (haha, got that?) despre concentrare, percepere similară a traseului de către cei doi membri ai echipajului, intonație, iar concentrare (să nu dictez prea repede și prea mult deodată, să nu rămân în urmă). Pot însă să spun cu bucurie că am eliminat greșelile de la o probă la alta, ultimele două probe fiind foarte bune.

[vc_single_image image=”635″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”651″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”]Dacă în locul meu ar fi fost Cristian Baciucu, cealaltă jumătate a echipajului Eurolines Racing Team, lista ar fi fost (posibil) completată de: rezervarea locurilor de cazare pentru echipaj+echipă tehnică, diferite setări în mașina de curse (cameră video, ALS, activarea/dezactivarea diferitelor opțiuni, chestii tehnice pe care încă nu mi le-am însușit), păstrarea legăturii cu fotografii pentru conținut foto-video după fiecare etapă. Nu în ultimul rând, Cristi a avut sarcina ingrată de a ne supraveghea și încuraja de la distanță, deși știu că și-ar fi dorit să fie în mașina de curse.

După un raliu în care am făcut aproape toate greșelile pe care le putea face un copilot și, cel mai important, am învățat extrem de multe, mă inspir acum uitându-mă la cupa pe care am primit-o când am urcat pe podium cu enorm de multă bucurie. Și nu oriunde, ci chiar pe locul I de la clasa 11.

Adevărul este că de abia acum, la Transilvania Rally 2016, am mai făcut un pas pentru a învăța ce înseamnă să fii copilot. Și asta cu siguranță mă va face un pilot mai bun, atunci când voi reuși să trec pepartea corectă (pentru mine) a Daciei Sandero pe care o construiesc acum pentru raliuri.[vc_single_image image=”626″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”653″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”652″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”636″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”648″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”639″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”][vc_single_image image=”642″ img_size=”full” alignment=”center” image_hovers=”false”]

Articole similare

Cars & Roads by Michelin 2021

Jurnalismul auto nu a fost niciodată doar despre fișa tehnică a mașinii. De fapt, acesta este primul lucru pe care îl parcurg rapid atunci când …

Tradiția schimbării anvelopelor de vară

Doar nu credeați că trec de la anvelopele de iarnă la cele de vară doar în funcție de prognoza meteo? Pentru că noi, oamenii din …

Experiența Mokka de ziua mea

Când am fost invitată să particip două zile la Opel Mokka Experience nu știam la ce să mă aștept. Nu pentru că îmi displăcea ideea …

Un nou capitol: emoticar.ro devine cristianaoprea.ro

Acum 6 ani începeam să scriu despre mașinile familiei, căutând o evadare din arhitectura pe care o studiam pe atunci la Mincu. Mi-a plăcut să …