Brașov, 24 martie 2018. Primul raliu din carieră în care aveam lipit pe mașină un număr de două cifre, în loc de trei. Dădusem jos “4” din față, lucru care înseamnă că nu mai sunt debutant, cel puțin conform regulamentului. La naiba, oare o să reușesc să merg măcar puțin mai bine ca anul trecut? O să îmi iau bătaie de la debutanți? Do I still have what it takes?

Cu două săptămâni înainte să ajungem la Brașov am avut cu echipa prima sesiune de teste. Prima la care am avut mașina gata și am putut să mă antrenez și să mă reacomodez la volanul lui Sean D’Or, pentru că de făcut poze de pe margine eram sătulă. Era soare și asfaltul de la Șugaș era aproape uscat – am stat 4 ore și jumătate în mașină fără să mă dau jos, urcând și coborând traseul în regim de cursă. Am făcut peste 100 km de probă, aproape cât un raliu întreg. Am avut oameni în dreapta de la care am învățat cât într-un sezon întreg: mulțumesc Norbert, Giri, Tudor și Diana. Nici nu știam cât de mult contează testele…dar urma să aflu curând.

Scriind retrospectiva etapei la mai bine de o lună după raliu constat cu surprindere ce mi-a rămas în memorie. Față de 2017 când au fost aproape 20 de grade și soare, acum a nins și toată țara era sub cod galben. Nu a fost o plăcere și nu cred că mai e nevoie să spun cât de alunecos era asfaltul de pe probe…Totuși, un lucru s-a schimbat fundamental: stresul, sau mai exact lipsa lui. Fără să cad într-un clișeu, eram chiar zen. Cu tot cu comunicatele care trebuiau scrise, echipamentele de Cupa DACIA care trebuiau împărțite sau pozele de pe instagram care așteptau să fie postate, am reușit în sfârșit să mă bucur mai mult de moment. Nu mă plâng deloc, dar e destul de greu să echilibrezi jobul de PR cu activitățile de pilot.

Am reușit să termin prima zi pe locul 5 din 11 înscriși la Cupa DACIA, un rezultat mai mult decât satisfăcător. Deja îmi doream mai mult, pentru că 5 e atât de aproape de 3…Dar nu mă simt vinovată, pentru că știu că la un moment dat o să ajung pe podium și pentru asta muncesc din ce în ce mai mult și “cu cap”. 

Cert e că nimic nu mă pregătise pentru ce urma să se întâmple a doua zi – debutam dis de dimineață cu proba regină – Babarunca. Drumul dintre Săcele și Cheia este una dintre cele mai tricky probe speciale din România. Erau -10 grade afară și soare cu dinți – în oraș. În pădure putea să fie umed, pe acele de păr sigur se formaseră șiroaie de apă, în zonele cu soare aveai puțin grip dacă nu alunecai pe sarea dată din abundență în noaptea dinainte de utilajele de deszăpezire, iar în virajul următor găseai black ice. Cu anvelopele reci, am făcut o piruetă la câteva viraje după start, bineînțeles într-o zonă cu spectatori și fotografi – fetele, ne place să ne dăm în spectacol…:)) Bogdan Marișca, campionul en-titre, a spus la finalul celor 27 km că a fost cea mai grea probă din viața lui și că toți cei care au reușit să ajungă la finish sunt victorioși. Eu ce să mai spun… M-am bucurat enorm că nu am fost printre victime. 

Informație tehnică: am fi putut să plecăm cu anvelope de iarnă de stradă, exact ca cele pe care sper că tu, dragă cititorule, le-ai schimbat deja pe mașina ta cu cele de vară. Însă eu cred că orice km în plus de experiență cu anvelopele de competiție mă ajută, pentru că am de gând să schimb la un moment dat materialul de concurs (sorry, Sean D’Or). Așadar imaginează-ți că mă simțeam ca în adidași pe un patinoar…

De pe unul dintre acele de păr de pe Cheia, la întoarcerea către Brașov, avem o bucată de onboard care este opusul “ladiness-ului” din echipajul nostru. Dacă l-aș cenzura, ar suna ceva de genul “Diana, fii atentă ce fază, suntem pe locul 3 la Cupă”…

Din câte știu, 2 cutii de viteză tocmai decedaseră – a lui Zaharia și a lui Mihnea Mureșan, colegii mei de la Cupa DACIA. Între timp, Mitre sărise afară și pierduse vreo 6 minute pe Babarunca construind omuleți de zăpadă. Sigur că asta înseamnă noroc chior și un context mai mult decât favorabil, pe care am încercat să îl exploatez cât de bine a putut până la final. M-am ambiționat și mi-am întrecut (cât de cât) frica de probele în coborâre, așa că pe Râșnovul la vale am avut un timp cu 26 de secunde mai bun ca anul trecut. Pe Pârâul Rece am avut al doilea cel mai bun timp la Cupă, cu câteva secunde mai mult ca trecerea din prima zi (!!). 

După o pauză mult prea lungă în service, am plecat spre ultima probă – power stage Poiana la vale. Andrei Mitre recuperase incredibil de mult într-un ritm nebun și era la vreo 50 de secunde în spatele meu…Iar noi, ei bine noi obosisem, chiar dacă încă nu ne dădeam seama.

Am ajuns la final cu 4 secunde mai târziu decât trebuia…4 secunde pe care poate că le-am lăsat pe Cheia, când am mers într-un ritm execrabil, panicată din cauza primei treceri. Câteva secunde sigur le-am lăsat bucuroasă lăsându-l pe colegul Petrișor să mă depășească pe Babarunca și pe Cheia, ca urmare a unei ordini de start nefericite…Sau poate că cele 4 secunde le-am pierdut câte puțin când am tot luftat pe Pârâu, spre exasperarea Dianei.

Al zecelea raliu din carieră mi-a adus și cel mai bun rezultat de până acum: locul 4 general Cupa DACIA. Chiar dacă mi-am dorit enorm podiumul, știu că a fost un rezultat circumstanțial – aparent, să mă concentrez să nu sar afară și să termin un raliu e ceva ce știu să fac destul de bine. Odată cu antrenamentele, cu programul de pregătire fizică și cu Diana cu nuielușa lângă mine, o să mă concentrez să încep să merg mai tare, chiar dacă lipsa bugetului și a sponsorilor încă e o piedică care nu poate fi uitată…

Acum mă pregătesc pentru Transilvania Rally, pe care îl iubesc pentru locurile superbe și oamenii faini. Este evenimentul în care am descoperit ce înseamnă raliurile, chiar din poziția de copilot al lui George Grigorescu, chiar în primul Sandero de competiții construit vreodată. Așadar, vă aștept săptămâna asta la Cluj – joi ne vedem de la 19:00 pe esplanada Cluj Arena pentru autografe și poze la startul festiv, vineri dimineață avem shakedown-ul în Florești, iar de la 16 plecăm spre primele probe! (vă las mai jos programul)

Mulțumesc pentru fotografii RallyZoom.ro și Attila Szabo