Au trecut aproape două luni de la unul dintre cele mai frumoase raliuri la care am participat. Știu, există tot felul de glume și povești cum că în Bulgaria se fură bagaje, roțile de pe mașină, ba chiar mașinile cu totul. Ei bine, probabil noi am fost într-o Bulgarie paralelă, pentru că Leo și Sean D’Or s-au întors întregi de acolo, iar eu și Diana am rămas impresionate de organizarea raliului din Sliven și am luat notițe. 

Totul a început în 2017, când am mers ca spectator-fotograf la Rally Sliven. Am descoperit un eveniment vibrant cu incredibil de mulți fani pe probele speciale, în ciuda faptului că orașul în sine este unul destul de prăfuit, ascuns printre munții din estul țării vecine. Atunci s-a născut ideea participării la ediția din 2018, Sandero fiind o prezență mult așteptată de piloții și spectatorii care își doreau să vadă îndeaproape evoluția unei mașini entry-level, ca alternativă pentru ale lor Hyundai Cup.

Zis și făcut. La invitația organizatorilor, prin iunie deja ne planificam plecarea la Sliven de la finalul lui iulie. Nu știu cum s-a întâmplat, dar complet aleator m-a întrebat Diana la telefon ce alte fete au mai participat prin afara țării…Atunci s-a pus în mișcare bulgărele de zăpadă. Am început cu Google, am continuat cu Tudor, apoi cu alți cunoscuți și cu “arhive” ale motorsportului românesc. Singura referință a vreunei femei-pilot sau a unui echipaj feminin românesc care să fi participat la un raliu în afara țării era Simina Mezincescu, cu a ei participare la Tour D’Europe în 1970. Nu ne venea să credem și eram până peste poate de fericite. Urma să marcăm un moment istoric pentru motorsportul românesc!

Presiunea era mare, dar am acceptat provocarea fără ezitare: știam că trebuie să avem o evoluție curată și elegantă cu Sandero, fiind prima participare a modelului în afara țării. Evident, trebuia să ajungem cu bine la final, fiind și cea mai importantă participare de până acum pentru noi. Nu mi-a fost ușor să gestionez emoțiile, în special după crash-ul de la Bacău. Dar am făcut-o și pe asta! 🙂 

Overall, întreg raliul ne-a costat mai puțin ca o etapă în Campionatul Național de Raliuri din România: cazarea este mai ieftină (120 lei o cameră dublă imensă fără mic dejun, dar vizavi de Auchan), mâncarea e ieftină și foarte gustoasă (Shopska salad, my love), sunt doar 300km din București (deci mai puțin ca până în Iași, Cluj sau Arad de exemplu), înscrierea este mai ieftină (150 euro, însă nu există shakedown) iar benzina este doar o idee mai scumpă ca la noi.

Configurația raliului este de vis: 

Recunoașterile s-au desfășurat joi și vineri dimineața, deci puteai liniștit să pleci miercuri după birou și să îți iei doar 2 zile de concediu în loc de 3.

172km de probă specială și doar 255km de etapă, deci un procent de 40% pentru cele 3 zile de concurs. Pentru Sean D’Or asta a însemnat tot atâta benzină ca la un raliu din țară, dar o treime mai mulți kilometri de concurs!! 

3 zile de concurs: vineri, sâmbătă și duminică, cu următorul program:

• • • Vineri: verificări tehnice la prânz, în parcul de service, în timp ce echipajele erau la recunoașteri. La ora 16:00 ne-am încolonat către startul festiv din piața centrală a orașului, unde a avut loc și sesiunea de autografe – eram deja echipați în combinezoane, pentru că la 19:00 începea superspeciala din zona gării Sliven. O idee foarte bună de a profita de spectatorii strânși deja pentru ceremonia de start.
    • Sâmbătă: start la 10:00, 126km de probă din 2 bucle cu 3 probe fiecare (din care una de 25km și una de 24km). Practic, cât un raliu de acasă. Fiind un raliu FIA, am învățat și ce e un Flexi-service, deci am mai bifat o mică lecție. Așadar, mulțumită mecanicilor care au putut prelua mașina din regrupare pentru flexi-service ca apoi tot ei să o ducă în parcul închis, la 18:30 eram deja la masa de seară.
    • Duminică: start la 10:00, finish în jur de 14:00. La 14:30 ne-am încolonat din nou și am repetat ceremonia din piața centrală a Slivenului, de data asta pentru festivitatea de premiere. Ca la startul festiv, am făcut poze cu fanii, am dat autografe și am urcat din nou pe rampă cu mașina. Pe la 16:00 eram deja fresh, mâncați și gata să plecăm spre casă. 

Într-adevăr, s-au înscris 49 de concurenți, însă pe lista de start au rămas doar 34, din care un singur R5 – cam jumătate dintr-un raliu de la noi. Totuși, etapele scurte, vigilența arbitrilor, securitatea bună pe probe și regrupările scurte au făcut ca întreg raliul să curgă foarte ușor și deloc obositor pentru noi, concurenții.

Probele speciale…ei bine, eu aș zice că probele sunt o combinație între Lueta, Babarunca și puțin Păltiniș. Tudor zice că n-avem noi probe din astea, așa că probabil sunteți mai câștigați dacă îl credeți pe el. Un lucru este sigur: compoziția asfaltului este cu totul diferită și este mult-mult mai alunecos, chiar și pe uscat. Totuși, pe probe nu există aproape deloc interioare cu bile (noi am numărat vreo 2), așa că traseul este 99% curat. Există multe viraje foarte-foarte lungi, unele închid neașteptat, iar câteva din pădure chiar au niște semne în copaci pentru cunoscători, care semnalează capcana. Am avut și câțiva kilometri de asfalt foarte rupt, cu multe gropi, dar pentru mașinile de curse de obicei nu contează foarte mult. Oricum, noi ne-am bazat 200% pe anvelopele Michelin Pilot Sport, care nu ne lasă la greu niciodată, spre dezamăgirea celor care poate ar fi vrut să ne vadă cum schimbăm o roată. Din cauza ploii care stătea la pândă, sâmbătă și duminică am alternat 2 configurații: 4 softuri sau medii pe față – softuri pe spate. 

Am avut o singură “aventură” mică chiar la începutul raliului, care ne-a adus aminte că suntem totuși într-o etapă FIA dintr-un campionat european, unde regulamentele sunt literă de lege. Chestiunea era simplă: Sandero 0.9 Cup folosește cuiele de remorcare de serie, iar cel prins în bara din față depășea lungimea maximă admisă – ne-a transmis asta și oficialul FIA la ieșirea din service, dar noi am luat-o cu caracter informativ. Greșit. Așa că cine credeți că stătea cu casca în cap și cu emoțiile în gât, la coadă la startul superspecialei, încercând să deșurubeze cuiul folosind cheia de roți ca pârghie? Cine, cine?

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că traseele de sâmbătă și duminică treceau prin același platou mare, unde au campat foarte mulți fani. Sute de spectatori au venit cu corturi, campere, grătare, antene parabolice și tot felul de alte dotări, pentru un weekend la iarbă verde cu zgomot de mașini de raliu. Însă nu era singurul loc! Spectatorii au împânzit probele în căutarea celor mai interesante locuri de vizionare, iar meritul înțeleg că este al organizatorului, care a promovat intens evenimentul. Din păcate, în România s-a pierdut cultura asta și încă nu știu cum am putea să readucem pasionații de motorsport în offline…

Reîntorcându-mă la aspectele mai “tehnice”, Diana a constatat că road book-ul a fost foarte bine redactat. Chiar dacă bulgarii folosesc chirilice, fiind o etapă europeană noi am primit un road book în engleză care a fost 100% exact și adus la zi cu toate semnele de circulație, intersecțiile și distanțele. Fără pagini luate cu copy-paste din edițiile anterioare. Mai mult, după fiecare buclă, la intrarea în parcul de service voluntarii ne așteptau cu foile tipărite cu timpii, deși mergea bine-mersi și sistemul online de afișaj…

*Pentru că detaliile fac diferența, aș vrea să las scris aici pentru posteritate o chestiune de maximă importanță, deoarece unii organizatori tot insistă să nu își aducă aminte că la etapele din România suntem constant peste 10 femei piloți și copiloți: TOALETELE! Rally Sliven, chiar dacă avea service-ul într-o parcare de lângă un hypermarket, avea vreo 4 toalete ecologice curate, dotate cu hârtie igienică ȘI cu rezervor cu apă și săpun în exterior, unde te puteai spăla civilizat pe mâini. Mulțumesc anticipat organizatorilor care vor scoate un ban în plus pentru această dotare de bază.*

Și dacă cumva nu ne-ar fi câștigat cu probele frumoase, cu organizarea bună și cu spectatorii entuziaști, cu siguranță atenția pe care ne-au acordat-o organizatorii ne-a smuls promisiunea revenirii la edițiile viitoare. Poate că pare un gest aleator, dar buchetele de flori primite de mine și Diana la startul festiv ne-au făcut foarte fericite, în special considerând momentul important pe care l-a marcat în automobilismul românesc participarea noastră la Rally Sliven. Ne-a făcut plăcere și invitația de sâmbătă de la conferința de presă, unde, deși nu ne puteam lăuda cu un rezultat competitiv, și eu și Diana ne-am spus primele impresii despre probe și despre comportamentul Sanderoului.

În final, am rămas cu una dintre cele mai frumoase amintiri din cei 3 ani de când m-am apucat de pilotaj. Rally Sliven 2018 a fost un eveniment cu o atmosferă foarte bună, iar faptul că am împărțit experiența asta cu colegii Vlad Cosma/Florin Dorca și Csongor Szabo/Marcus Andreoiu a fost un mare plus: ne-am simțit ca o mare familie românească, în care rivalitatea de acasă se evaporase, rămânând în urmă doar grija pentru ce făceau ceilalți și sentimentul de “echipă” United by Passion. Pentru mine și Diana, mult mai mult decât bonusul de imagine, a contat enorm experiența acumulată  cu Sean D’Or pe acest asfalt dificil. Ca echipaj suntem și mai puternice, iar asta ne dă încredere că viitorul ne-a rezervat și alte etape europene (o parte le-am planificat deja, dar păstrăm misterul).

Nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără Michelin – parteneri Emoticar. Mulțumim!

“Ne bucurăm tare mult să fim alături de un echipaj feminin care scrie istorie în motorsportul românesc și că putem cu aceasta ocazie să redeschidem un traseu care nu a mai fost parcurs în ultimii 50 de ani. Motorsportul este despre pasiune și ne dorim să încurajăm cât mai mulți oameni pasionați și plini de energie să-și urmeze visul și să atingă perfomanța, de aceea Michelin susține lumea motorsportului la nivel internațional de peste 125 de ani“ a declarat Spyros Politis, Director de Marketing Michelin Europa Centrala și de Sud.Thanks for the photos LAP & APIX action photography