Rolul copilotului la raliu

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on pinterest

Am povestit mult de-a lungul anilor despre ce presupune viața de pilot de curse. Am descris pașii pe care trebuie să îi parcurgă un pasionat pentru a devenit pilot, am dat informații despre costuri de participare, echipamente sau pregătirea unei mașini de raliu, am vorbit chiar și despre ce câștigi din raliuri și care sunt cele mai frecvente mituri despre sponsorizări în motorsport. M-am ferit însă să vorbesc despre rolul “de pe partea greșită a mașinii”, cum mă amuz eu (spre disperarea unora) să spun când vine vorba de copiloți.

Însă experiența pe care am avut-o la început de septembrie în rol de copilot la Raliul Iașului m-a făcut să înțeleg cât de multe lucruri am învățat în ultimii ani de la copiloții alături de care am concurat, în mod special de la Diana. Îmi place la nebunie să fiu în mașina de curse, chiar dacă uneori nu sunt la volan, și mi-am dat seama că satisfacția de a contribui la victoria unui echipaj este în egală măsură valabilă și pe scaunul din dreapta. Așadar, m-am hotărât să vă povestesc în detaliu ce face un copilot la raliu, în speranța că vă voi ajuta să înțelegeți de ce raliul este o disciplină deosebită și (poate) cea mai complexă din automobilismul sportiv.

Multitasking for the win.

  1. Documente și partea administrativă

Atunci când pilotul și copilotul agrează să participe la un anumit raliu și își blochează zilele în calendar, copilotul este cel care (de cele mai multe ori, în lipsa unui team manager) completează formularul de înscriere și îl trimite organizatorilor. Apoi, studiază în detaliu programul raliului și știe exact la ce oră și unde se întâmplă diversele momente ale evenimentului (recunoașteri, conferința de presă, start festiv, concursul propriu-zis). În baza acestui program, dar și a amplasării exacte a parcului de service al raliului în orașul respectiv, copilotul se poate ocupa să rezerve cazare pentru el, pilot și restul echipei, poate decide orele de plecare spre raliu sau alte particularități (de exemplu, cea mai apropiată benzinărie).

Chiar înainte să înceapă raliul, toate echipajele sunt obligate să facă verificări administrative, care presupun să mergi la secretariatul competiției și să arăți licența, permisul de conducere și actele mașinii, pentru a fi siguri că sunt valide. În majoritatea cazurilor, copilotul este cel responsabil cu asta.

  1. Control orar

Raliul este un eveniment complex care se desfășoară de-a lungul mai multor zile, uneori chiar și de marți până duminică, conform unui program strict care trebuie respectat în mod obligatoriu de toate echipajele înscrise. Copilotul știe exact la ce oră trebuie să fim unde, cum ajungem acolo și în cât timp. Ba chiar îmi și spune la ce oră trebuie să cobor la micul dejun.

În zilele de concurs, acest rol devine esențial deoarece fiecare echipaj primește un carnet de control cu care pontează în diferitele puncte de control orar. Practic, noi nu mergem de capul nostru de la o probă specială la alta, ci trebuie să ajungem într-un număr fix de minute și să pontăm “la minutul nostru”. De exemplu, ni se dă timpul de ieșire din parcul de service 10:05 și avem apoi 35 de minute timp ca să ajungem la startul primei probe speciale. Copilotul calculează 10:05 plus 35 minute și îmi comunică faptul că la 10:40 trebuie să pontăm la startul probei speciale. La acel minut exact el dă acel carnet arbitrului din post, care semnează ca recunoaștere a faptului că am respectat programul. Fiecare minut întârziat este penalizat cu 10 secunde (la timpul obținut în concurs, căci miza raliului este să parcurgi cel mai repede un traseu de concurs format din mai multe bucăți numite probe speciale). Iar dacă pontezi din greșeală în avans, fiecare minut este penalizat cu un minut întreg! Întotdeauna am avut emoții când adunam timpi ciudați de genul 17:46 cu 28 de minute, există chiar și aplicații cu care te poți verifica.

  1. Road Book

Nu doar că trebuie să ajungi într-un număr fix de minute de la un punct la celălalt, dar trebuie să respecți întocmai un traseu care este descris într-un road book! E un caiet în care ai desenate intersecții și repere, cu tot cu distanța dintre ele. Deci, între un punct și celălalt copilotul știe exact câți km avem și în câte minute trebuie să îi parcurgem (nu ne putem opri să admirăm peisajul, uneori nu avem timp nici cât să mergem la baie, în special dacă prindem trafic pe etapa de legătură dintre probele speciale). Copilotul îi comunică pilotului exact pe unde trebuie să meargă, și în concurs (pe proba specială), dar și pe etapele de legătură.

  1. Ați crezut că ați scăpat de hârtii? Regulamentele și contestațiile

Contestațiile sunt partea cea mai puțin plăcută a raliului – atunci când ești nevoit să raportezi anumite nereguli în desfășurarea concursului și să te lupți pentru rezultatul tău la masa verde, nu la volan – însă și asta este parte din joc.

Oricum, copilotul trebuie să știe perfect regulamentul, în primul rând ca să se asigure că pilotul nu face vreo greșeală care îl expune unei penalizări sau excluderi. Sigur, este obligatoriu și pentru pilot să cunoască regulamentul, însă copilotul este întotdeauna cel întrebat “avem voie să facem asta acum, aici?” și este de așteptat să știe să răspundă.

  1. Tehnicele – Calcul de benzină și plan de alimentare

Până să ne mutăm la echipa de asistență H Motorsport din Cluj-Napoca, Diana era cea responsabilă cu benzina în timpul raliului – știind câtă benzină consumă mașina de raliu și cum este configurat traseul de concurs (câți km, câte probe consecutive avem și când avem voie să alimentăm), ea calcula de câtă benzină avem nevoie de-a lungul unui raliu și cât și când anume alimentăm de-a lungul celor 2 sau 3 zile de concurs. 

  1. Intangibilele – prieten, psiholog, bucătar, confident și orice altceva ar putea să apară într-o situație limită

E o vorbă în raliuri: uneori, relația dintre pilot și copilot este mai strânsă decât cea dintre soț și soție…

Nimic din toate cele de mai sus nu ar putea “să se lege” fără o relație construită pe niște principii sănătoase. Desigur, există echipaje în care pilotul și copilotul nu au neapărat o relație de prietenie, dar au cel puțin respect reciproc și recunoașterea eforturilor celuilalt. Împart minim obiectivul de a performa la cele mai înalte standarde și de a fi profesioniști. Însă eu consider (și exemplele iconice din istoria automobilismului, precum Loeb și Elena, ne confirmă) că succesul pe termen lung este condiționat de prietenie. 

Când petreci atât de multe zile alături de un om începi să îi afli preferințele în materie de mâncare, condiția medicală, fricile, traumele, micile bucurii sau nevoile psihologice dinaintea cursei. Unii ascultă muzică, alții sunt agitați, alții stau în liniște și meditează. Fiecare e cu “stolul” lui, altfel nu am fi urcat cu atât de mult entuziasm în mașina de raliu, să ne lăsăm unul pe mâna celuilalt în timp ce mergem cu viteză foarte mare pe drumuri înguste, printre copaci sau mai știu eu prin ce viraje care mai de care mai interesante și periculoase. Pilotul și copilotul ajung să își organizeze foarte clar îndatoririle și le împartă echitabil între ei: eu fac presiunea în roți, tu pui la încărcat GoPro-ul ca să putem filma acele video onboard, eu iau apă, tu aduci banane sau biscuiți să avem la noi.

Nicio relație nu se construiește peste noapte, iar relația pilot-copilot dintr-un echipaj de raliu nu face excepție de la regulă. Însă aceste “detalii” (deși nu sunt simple detalii, pentru că sunt esențiale) dau naștere fundației fără de care un echipaj de raliuri nu ar putea să existe: încrederea.

Copilotul ajunge să își “simtă” pilotul când ceva nu e în regulă. Îi vede și îi înțelege gesturile sau tonul vocii. Pilotul este și el responsabil să lase absolut toate grijile care nu sunt legate de raliu în afara mașinii – legea de bază la mine și la Diana este că orice ne deranjează pe oricare dintre noi se discută atunci, ca să putem trece peste și ca să putem performa cât mai bine.

Genul acesta de înțelegere se reflectă în ultimul, dar cel mai important task pe care îl are de îndeplinit copilotul:

  1. Dictarea

Spre deosebire de cursele pe circuit sau de viteză în coastă, unde traseul este scurt și se tot repetă, raliul se desfășoară pe mai multe trasee de concurs de lungimi diferite, dar din aceeași regiune, numite probe speciale. Deoarece pilotul nu poate ține minte zeci de kilometri de probă specială, fiecare cu zeci sau sute de viraje (există frecvent probe de 20-30km, în campionatul mondial chiar și mult mai mult), el se bazează pe ceea ce îi dictează copilotul în mașina de raliu.

Înainte de concursul propriu-zis, echipajele parcurg traseul cu o mașină de stradă, în trafic deschis (respectând limitele de viteză) – timp de câteva zile, ei scriu și verifică dictarea. La prima trecere pe traseul de concurs, pilotul îi dictează copilotului virajele așa cum le percepe, iar copilotul le scrie într-un caiet, folosind o notare codificată. La următoarele treceri, copilotul le citește iar pilotul mai face modificări, dacă este cazul.

La raliu, concursul nu se oprește dacă plouă, dacă ninge, dacă faci o pană sau dacă iese o mașină în decor iar echipajul este ok. Indiferent de situație, raliul e de anduranță – trebuie să ajungi la finish. Un copilot bun, care își cunoaște pilotul, știe să îl încurajeze prin simplul ritm al dictării sau prin tonul vocii. Dacă pilotul este prea agresiv la volan și riscă să sară afară, copilotul îl poate domoli în același fel. Copilotul simte mașina din dreapta și își dă seama dacă mașina derapează ineficient sau dacă pilotul face prea multe greșeli, chiar dacă stă mai mult cu ochii în caietul din care citește dictarea. Uneori, copilotul își mai aruncă un ochi pe diverși indicatori, de exemplu temperatura apei și a uleiului, în cazul în care în timpul concursului echipajul suspectează o avarie la mașina de raliu. 

Pentru mine, Diana este de multe ori jumătatea mai valoroasă a echipajului și știu că mulțumită prieteniei noastre și a muncii făcute împreună am ajuns până aici. Amândouă suntem pasionate de automobilism, însă fiecare e îndrăgostită de rolul pe care îl are în mașina de curse. Iar încrederea construită în timp ne permite să ne tot autodepășim cu fiecare raliu: Diana se lasă pe mâna mea și îmi dictează virajele fără frică sau ezitare, iar eu o ascult orbește fără să mă întreb dacă a sărit vreun rând sau dacă a citit ce trebuie. E o încredere pe care nu prea o poți înțelege, pentru că însăși viața noastră depinde una de cealaltă, iar asta nu prea poți replica în alte domenii.

Știu că mulți dintre voi vreți să aflați și ce înseamnă dictarea asta de raliu – dar m-am lungit prea mult acum, așa că vin imediat cu partea a doua a acestui articol, în care voi vorbi doar despre cum vedem noi virajele și cum facem dictarea de raliu!

Mulțumirile pentru povestea de mai sus se îndreaptă către Autovit.ro, care susține această nouă serie editorială. Când e vorba de raliuri, este esențială încrederea dintre pilot și copilot. Când e vorba de mașini second-hand, poți merge pe încredere, dar eu recomand să mergi pe garanție. Cu o experiență de 20 de ani, Autovit.ro cunoaște foarte bine exact acele detalii intangibile, dar esențiale pentru ca fiecare client să își găsească mașina perfectă, folosind o mare varietate de filtre de căutare. În plus, pe platformă găsești cel mai mare număr de dealeri profesioniști care oferă mașini cu garanție, pentru ca tu să faci drumuri în siguranță, fie că mergi doar de acasă până la birou sau îți planifici deja următoarea vacanță în locuri nedescoperite din România.

Articole similare

Cars & Roads by Michelin 2021

Jurnalismul auto nu a fost niciodată doar despre fișa tehnică a mașinii. De fapt, acesta este primul lucru pe care îl parcurg rapid atunci când …

Tradiția schimbării anvelopelor de vară

Doar nu credeați că trec de la anvelopele de iarnă la cele de vară doar în funcție de prognoza meteo? Pentru că noi, oamenii din …

Experiența Mokka de ziua mea

Când am fost invitată să particip două zile la Opel Mokka Experience nu știam la ce să mă aștept. Nu pentru că îmi displăcea ideea …

Un nou capitol: emoticar.ro devine cristianaoprea.ro

Acum 6 ani începeam să scriu despre mașinile familiei, căutând o evadare din arhitectura pe care o studiam pe atunci la Mincu. Mi-a plăcut să …