Pilot de raliu. #DriveYourCourage


Jurnalist auto. #mașinicupoveste

În 2015 am trecut de la arhitectură la motorsport cu certitudinea că la volan voi putea „schimba lumea în bine”. Acum sunt cea mai activă femeie pilot de raliu din România și fondatoarea proiectului Femei în Motorsport, prin care promovez femeile din automobilismul și motociclismul românesc. În 2021 am fost desemnată reprezentant național în comisia FIA Women in Motorsport.

Alături de copilotul Diana Hațegan am devenit în 2018 primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care a participat la un raliu în afara țării (la Rally Sliven în Bulgaria), iar în 2019 am mai scris împreună o pagină din istoria automobilismului, când am devenit prima femeie pilot care a reprezentat România în prestigiosul Campionat European de Raliuri FIA ERC, într-o etapă în afara țării – la Rally di Roma Capitale, unde am urcat pe podiumul ERC Ladies. În 2021 am fost cooptată ca pilot în lotul național de juniori susținut de Ministerul Tineretului și Sportului prin Federația Română de Automobilism Sportiv.

În aprilie 2022 am devenit prima româncă pilot din Campionatul Mondial de Raliuri – FIA WRC, după un parcurs cu peripeții la Raliul Croației.

Mai presus de trofee, cred că performanța este un catalizator pentru schimbare, așa că voi continua pas cu pas să îmi depășesc limitele cu entuziasm și provocările cu reziliență, totodată inspirându-i pe cei din jurul meu să aibă curajul să își urmeze visul.

Transformând motorsportul într-un stil de viață, mi-am asumat misiunea de a demonta stereotipurile de gen, în sport și în societate, dar și de a promova responsabilitatea la volan. Întâmplările din mașina de curse, review-urile auto scrise autentic și cu umor, dar și infuzia de feminitate și asumare din alte povești cotidiene fac din acest blog un spațiu unic în online-ul autohton.

Îmi place să duc lecțiile din mașina de curse mai aproape de oameni din toate domeniile, astfel că am experiență bilingvă (română – engleză) ca speaker corporate și în conferințe de leadership: UniCredit Leasing, Michelin, Renault, Dacia, RCI Leasing, Vitesco Technologies, Garrett, TEDx, Leaders Experience și alte evenimente publice sau private. Dacă vrei să colaborăm, scrie-mi un email pe cristiana@emoticar.ro

Despre Cristiana Oprea și începuturile conceptului #mașinicupoveste…

Probabil vă întrebați cum a ajuns o fată de 23 de ani să își lanseze, în 2015, singurul blog auto din România scris din perspectiva arhitectei-pilot debutant de curse.

Iubesc să îmi conduc mașina. Adevărul este că eu am făcut școala de șoferi de trei ori. Da, de la 15 ani, în fiecare vară cel mai așteptat moment erau orele de condus. Așa am ajuns să fi cunoscut probabil peste 20 de mașini până la vârsta de 18 ani și să îmi dau seama cât de mult se schimbă experiența condusului de la un automobil la altul.

Relația cu mașina ta este una dintre cele mai serioase și personale relații din viața ta. Trebuie doar să îți găsești perechea de roți potrivite.

Cele două facultăți, Urbanism și Arhitectură, absolvite la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București m-au învățat cât de important este designul și cât de mult influențează comportamentul uman. Așa am început să privesc din altă perspectivă mașinile.

Prin scris și fotografie vreau să surprind personalitatea mașinilor, acel ceva care le face să fie mai mult decât un motor într-o caroserie. De ce e asta important? Pentru că la volan mi-am dat seama că mașina nu este doar un obiect. Este un personaj-cheie din viața noastră care ne influențează de multe ori comportamentul, gesturile, starea de spirit și are un impact semnificativ și asupra lumii în care trăim.

Spre bucuria mea, mașinile se înțeleg foarte bine cu călătoriile. Oricât de lung sau de scurt ar fi drumul, mă hrănesc cu sentimentul de libertate și aventură pe care îl am atunci când descopăr locuri și povești noi.

Raliurile – de la pasiune la carieră

↓ Arhiva de apariții media… mai jos ↓

Între mașini, design și călătorii am descoperit frumusețea motorsportului. În 2015 am trecut de la poziția de spectator la cea de copilot, iar în scurt timp la cea de pilot. Mi-am construit propria mașină de curse, o Dacia Sandero 0.9 TCe, iar în Jurnal de Pilot am scris despre provocările prin care am trecut la volanul ei, încă de la etapa de debut.

Transformând motorsportul într-un stil de viață, mi-am asumat misiunea de a demonta stereotipul femeii în motorsport și nu numai, dar și de a încuraja șoferii să își exprime pasiunea pentru viteză doar într-un cadru legal și sigur. Promovez raliurile ca sursă de leadership și ca instrument pentru o educație rutieră corectă, în condițiile în care situația de pe șoselele din România este dezastruasă, fiind prima țară din UE ca număr de victime în trafic.

Din 2015 până în 2020 am fost PR-ul competiției Cupa DACIA, prin care am promovat tinerii piloți din Campionatul Național de Raliuri. Când nu sunt în mașină la raliu sau test drive-uri, lucrez în cadrul NUCA pe proiecte de grafică și comunicare, inclusiv cu clienți din lumea curselor.

Cred într-o lume a oportunităților egale pentru femei și bărbați, de aceea în 2019 am fondat Femei in Motorsport – o platformă dedicată promovării tuturor femeilor implicate în automobilismul și motociclismul din România, care respectă direcțiile de dezvoltare ale Comisiei FIA Women in Motorsport. În 2021 am fost desemnată reprezentant național FIA Women in Motorsport.

Cu ocazia participării la Rally Sliven 2018, eu și copilotu Diana Hațegan am marcat un pas important în istoria automobilismului autohton, devenind primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care a participat la un raliu în afara țării.

După 2 sezoane complete în Campionatul Național de Raliuri, 2017 și 2018, locul 5 obținut în clasamentul general la finalul Cupei DACIA 2018 mi-a dat încredere că voi continua să evoluez constant și în 2019, când mi-am propus să mai fac câțiva pași către performanța în raliuri. Am început sezonul 2019 cu un loc 2 general în Cupa DACIA la Raliul Argeșului, devenind astfel prima femeie pilot care pășește pe podiumul general în toți cei 13 ani de istoria a competiției monomarcă.

În iulie 2019 am mai scris o pagină în istoria automobilismului, când, alături de copilotul Diana Hațegan, am devenit primul echipaj feminin care a reprezentat România la o etapă peste granițe din Campionatul European de Raliuri, la Rally di Roma Capitale, etapa de debut la care am și reușit să câștigăm cele mai multe puncte în clasamentul ERC Ladies Trophy.

În 2021 am reușit să trec, cu susținerea partenerilor, la o mașină de raliu cu omologare FIA, un Peugeot 208 R2 cu care continui să particip la raliuri internaționale.

Cred că, într-o „lume a bărbaților” pasionați de automobile, povestea mea inspiră curaj femeilor pentru a-și urma visele și a-și împărtăși experiențele de la volan.

*Totuși, cea mai frumoasă poveste despre mine este “Mașinile nu au gen” și continuarea "Sport pentru schimbare", ambele scrise de Andreea Giuclea în revista DoR. Vă invit să le citiți, pentru că a surprins și ceea ce eu nu am putut vedea în toți acești ani, cu casca de pilot pe cap. 

Proiecte & colaborări

Apariții în media

  • toate
  • Comunicate
  • International
  • Motorsport
  • Podcast
  • Premii
  • Presa
  • Print
  • Proiecte
  • Radio
  • Speaker
  • TV
Comunicate

Cursa pentru egalitate – un nou parteneriat cu Centrul FILIA | 26 aprilie 2023

Podcast

Podcast SmartJob – Europa Liberă | 21 aprilie 2023

Proiecte

Campanie L’Oreal Elseve Full Resist | aprilie 2023

Speaker

Speaker conferința de leadership The Woman | 30 martie 2023

TV

Știre Ziua Femeii la Digi24 | 8 martie 2023

TV

În viteză cu Antal Putinică – SportExtra | 3 martie 2023

Podcast

Un podcast cu Geanina Iacob | 21 februarie 2023

Speaker

Speaker Cafeneaua Liberală TNL Argeș | 11 februarie 2023

TV

Dimineți de weekend – Metropola TV | 29 ianuarie 2023

Presa

AutoBild #338 Retrospectiva sezonului 2022 | decembrie 2022

Speaker

Speaker conferința Top Talents | 26 noiembrie 2022

Speaker

Speaker Leaders | 12 noiembrie 2022

Proiecte

Inaugurare Vitesco Technologies Test Center, Iași | 2 noiembrie 2022

Presa

AutoBild #337 Final de sezon la cel mai înalt nivel | noiembrie 2022

Motorsport

[EN] Interviu We Are Walero | 31 octombrie 2022

Radio

Matinal ProFM WTFun | 25 octombrie 2022

Comunicate

Rally Catalunya, final de sezon la cel mai înalt nivel pentru echipajul Cristiana Oprea/Alexia Parteni | 20 octombrie 2022

Presa

Interviu Cristina Stănciulescu – People Person | 10 octombrie 2022

Presa

AutoBild #336 Tricolorul, din nou pe podiumul european | octombrie 2022

Proiecte

Campanie MOL Evotech | 19 septembrie 2022