Experiența Mokka de ziua mea

Text de Cristiana Oprea
Fotografii de Ciprian Mihai

Când am fost invitată să particip două zile la Opel Mokka Experience nu știam la ce să mă aștept. Nu pentru că îmi displăcea ideea de a conduce cele mai noi mașini chiar de ziua mea (duh!), pe care aș fi urmat să o petrec cu o gașcă faină de prieteni din lumea auto. Dimpotrivă! Ci pur și simplu urma să fie primul contact cu marca Opel de când m-am apucat eu să scriu de una singură despre #masinicupoveste, în 2015.

Așadar, chiar nu știam la ce să mă aștept. Nu am condus vechiul Opel Mokka, însă l-am remarcat pe străzi. Cu peste un milion de mașini vândute din 2012 până în prezent, nici nu puteam să îl ratez – a fost unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte, suficient de accesibil, de bine dotat și totodată de mic încât să fie luat în considerare de marea majoritate a populației urbane. Imediat ce am văzut noile modele așteptându-ne cuminți în parcare mi-am dat seama că și noul Opel Mokka va fi cu siguranță remarcat pe străzi – arată senzațional!

Noul Mokka a fost ales să reseteze direcția de dezvoltare a brandului Opel. Se dorea un design cu totul nou, curajos și totodată clar, care să dea tonul pentru următorii 10 ani. O mașină cu spirit tânăr, abordabil, exciting și nemțesc în același timp. Nu, fără luna de pe cer…

Atitudine!

Lăsând gluma la o parte, le-a ieșit cu brio! După cum spun chiar nemții de la Rüsselsheim:

“The world has reset. Less about running on empty, more about recharging the battery … Less me, me, me, more us, ours, we … Less blah blah blah, more get up and dance … Less normal, more Mokka.”

Toată această pledoarie pentru o atitudine pozitivă, jucăușă și totodată asumată și inovatoare – în care ne regăsim fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, după toată această pandemie – se reflectă în conceptul noului Opel Mokka. Dar să depășim teoria și să vă zic cum a fost în practică.

Idei puternice precum încredere în sine și curaj sunt sugerate de Mokka indiferent de unghiul din care îl privești: de la capota sau plafonul în altă culoare, la accentele într-o a treia culoare și jantele geometrice, customizabile și ele încă din fabrică. Detalii extrovertite, care îți pun un zâmbet pe buze. Partea frontală este marcată de “Vizor”, un element unic dominant care integrează farurile LED adaptive, grila și sigla “Blitz”, redesenată mai subțire și încastrată astfel elegant în tot ansamblul. Opel Vizor este inspirat de iconicul Opel Manta A al anilor ’70, reconfirmând faptul că 2021 este anul reinventării grilelor, cu frumoase și interesante referințe în trecut. Evident că asta m-a făcut și mai curioasă să aflu mai multe despre succesul lui Manta, alt model Opel care a depășit milionul de unități fabricate.

O poveste simplă

În anii ’70 erau în vogă mașinile sport coupe, suficient de încăpătoare pentru 4 persoane. Se căutau mașini cu personalitate iar trendul era să fie denumite după animale, așa cum ne confirmă icon-urile vremii Ford Mustang sau Corvette Stingray. De la alegerea numelui “Manta” (o specie de pisică de mare aka stingray), designerul George Gallion a avut doar 10 zile la dispoziție să deseneze un nou logo, suficient de atractiv pentru clienții de atunci. Așa că s-a urcat într-un avion către Paris, unde a petrecut câteva ore în compania faimosului cercetător marin Jacques Cousteau. S-a uitat prin pozele pisicilor de mare până când a găsit cadrul perfect, pe care l-a transformat într-o matriță din care au ieșit apoi memorabilele embleme cromate ale noului (pe atunci) Opel Manta. Atât de simplu.

Povestea asta m-a făcut să îmi dau seama că abordarea directă a procesului de design și, implicit, claritatea rezultatului final transced generațiile și trendurile. Trenduri care nu sunt deloc superficiale, ci instrumente concrete ale echipelor de creație. Ideea este să nu ne pierdem în “ce a vrut să zică autorul” – știu ce înseamnă să cauți sau să inventezi semnificații acolo unde nu există de fapt. Am învățat-o în anii de comentarii la limba și literatura română și apoi în proiectele de arhitectură unde o casă nu e doar o casă, musai are un concept simbolic și eventual un atrium cu un copac pierdut în mijloc.

foto: Opel Pressroom

Claritate

Ce vreau să zic e că Opel a vrut un design nou și au desenat ceva nou. Nu au tras niște linii în funcție de constelația stelelor din data lansării, corelată cu semnificația numerologică a celor 3 cilindri din motorul de 1.2l. Au desenat pur și simplu până le-a ieșit ceva care să placă noii generații de șoferi, dar care să fie și perfect funcțional și aerodinamic (are unul dintre cele mai eficiente profile din segmentul său). De exemplu, stopurile au putut avea și ele același design alungit ca farurile, mulțumită dotării cu LED ca standard pe toate versiunile noului Opel Mokka. Întreaga mașină are linii transversale puternice, care o fac să pară mai impunătoare, lucru accentuat pe hayon și de literele “Mokka” amplasate central, distanțat. Roțile sunt poziționate chiar în “colțurile” caroseriei, consolele mici astfel obținute sugerând și mai puternic ideea de SUV compact. De altfel, noul Mokka e mai scurt cu 12 cm față de predecesorul său – cam cât ai nevoie să parchezi fără griji atunci când găsești ultimul loc de parcare din fața blocului.

Interiorul are multe detalii interesante, chiar dacă la prima vedere poate părea încărcat: scaunele mașinii testate de mine aveau și piele, și alcantara cu accente de altă culoare, iar în restul habitaclului găseai totul, mai puțin lemn: adică metal, suprafețe negre glossy, dar și plastic, și detalii tip carbon. În echiparea de top GS Line poți adăuga detaliile roșii, în continuarea ramei colorate a portierelor.

În contrast cu finisajele alese, ansamblul Pure Panel format din 2 displayuri panoramice este de un minimalism de-a dreptul cuminte: Opel o numește detoxifiere digitală. Toate informațiile sunt afișate exclusiv digital printr-o interfață aerisită, subtil colorată, care poate fi personalizată. Sub ecranul principal, de 7 sau 10 inch, au rămas butoanele esențiale – acces rapid în meniul audio sau navigație, controlul temperaturii sau etern-satisfăcătoarea rotiță de volum. Alături de comenzile de pe volan, care, apropo, e încălzit, ai la îndemână tot ce ai putea folosi în mers, în special că noul Mokka este compatibil și cu Apple CarPlay.

Dotări, versiuni și prețuri

Primești ca dotări standard Advanced Cruise Control cu menținerea benzii, recunoașterea semnelor de circulație și, evident, frânare de urgență. Ca opționale, poți să alegi camera video 180 de grade pentru mersul cu spatele, asistența automată la parcare sau alerta pentru unghiul mort, dar și masaj pentru scaunul șoferului.

Toate versiunile Opel Mokka sunt construite pe platforma modulară CMP (Common Modular Platform), astfel că modelele termice și cele electrice împart aceeași linie de asamblare. Asta înseamnă că producția se poate adapta rapid în funcție de cerere, dar și că greutatea a scăzut cu 120 de kg (la 1295kg total), ceea ce contează mult pentru o mașină de serie! Mai mult, spațiul din portbagaj este neschimbat la electrice: aceeași 350 de litri cu spațiu suplimentar sub podea. Practic, nu există compromisuri de spațialitate în cazul versiunilor electrice, față de cele cu motor termic.

Și, cum se simte motorul pe benzină de 1.2l? Ca un motor de 1.4l, doar cu 0.2l mai mic. La volan, diferența asta se simte mult mai puțin decât în conversație. Modelul testat de mine avea 130CP/230Nm și o cutie automată în opt trepte. E drept, motoarele în 3 cilindri se aud cam chinuit când vrei să scoți totul din ele, dar mașina e overall bine antifonată. Are performanțele tipice unei tracțiuni față și nu am ce să îi reproșez la un preț final de doar 25.559 euro pentru versiunea de top GS Line testată de noi, din cele 5 disponibile pentru motoarele pe benzină (Base, Edition, Elegance, GS Line, Ultimate).

Electrica a fost surprinzător de vioaie. M-a convins cu faptul că am urcat proba de raliu Pârâul Rece pe Sport, într-o dimineață rece de iarnă, iar în Predeal bateria nu doar că nu era goală, m-a și ținut până în București fără să fiu nevoită să mă opresc să o încarc. Are 136CP/260Nm și o capacitate de 50 kWh cu o autonomie WLTP de 324 de km, la un preț de 40.377 euro pentru echiparea de top Ultimate testată de noi, din cele 4 disponibile pentru electrice sau diesel.

Nu în ultimul rând, culoarea Matcha Green a caroseriei e un must-have de 387 euro care aproape că mă face și pe mine să îmi doresc să fiu mai mult Mokka, mai puțin normală (nu că aș avea nevoie neapărat). Cu un preț de pornire de 17.773 de euro (TVA inclus) pentru modelul de bază cu motor pe benzină 1.2l turbo, 100CP și cutie manuală în 6 trepte, nici nu e greu să îți imaginezi o viață mai colorată la volanul noului Mokka.

Opel Mokka Experience – am sărbătorit împreună ziua mea, aștept să dați de băut la primul milion, pentru că sigur noul Mokka va atinge rapid acest jalon!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cupra Tribe: Leon facelift 2024

Poate că sună ciudat, dar acesta este primul Leon pe care îl testez. Când spun “îl testez”, mă refer la un test drive ca jurnalist …

ROCHARGE by Vitesco Technologies 2023

Au trecut trei ani de când am fost în primul tur al țării cu mașini electrice. Pe atunci încă scriam destul de des pe blog, …

Cars & Roads by Michelin 2023

Tocmai am încheiat acea perioadă din an numită și “am văzut că te-ai plimbat ceva în ultima vreme”. Practic, în ultimii ani, verile mele au …

Cursa pentru egalitate

Cursa pentru egalitate Pilotul de raliu Cristiana Oprea și Centrul FILIA își unesc forțele pentru a promova egalitatea de gen Comunicat de presă | București, …